Conform Ghidului pentru diagnosticul si tratamentul hiperparatiroidismului primar, elaborat de Ministerul Sanatatii, hiperparatiroidismul primar este a treia cea mai frecventă endocrinopatie, după diabetul zaharat şi disfuncţiile tiroidiene.
Prevalenţa sa în Europa este estimată la aproximativ 3/1000 la populaţia generală şi 21/1000 în cazul femeile aflate la postmenopauză.
Afecţiunea hiperparatiroidismul primar este cauzată de secretarea în exces a hormonului paratiroidian (hormon care asigură reglarea repartiţiei calciului şi fosforului în organism) de către una sau mai multe din cele patru glande paratiroide.
“Secreţia în exces a hormonului paratiroidian (denumit şi pharatormon) se declanşează în peste 80% din cazuri din cauza existenţei unui adenom paratiroidian (tumoră noncanceroasă a glandelor paratiroide).
Alte cauze pot fi hiperplazia paratiroidiană ce se manifestă în 15-20% din cazuri sau cancerul paratiroidian,îin mai puţin de 1% din cazuri”, a explicat Dr. Camelia Valentina Cimpoesu – medic specialist Endocrinologie la Centrului Medical Focus.