Impactul nevăzut al sportului

Antrenamentul fizic, indiferent sub ce formă este practicat, scade semnificativ nivelul grăsimii hepatice.
  • Publicat:
Impactul nevăzut al sportului
Envato

Potrivit unui nou studiu publicat în Jurnalul American de Gastroenterologie, s-a demonstrat că antrenamentul fizic, indiferent sub ce formă este practicat, scade semnificativ nivelul grăsimii hepatice, mai ales în cazul pacienților cu boala ficatului gras, nealcoolică, cauza principală a bolilor hepatice la nivel mondial.

Persoanele implicate în cercetare au avut nevoie de aproximativ 150 de minute pe săptămână de exerciții fizice la o intensitate moderată – cum ar fi mersul pe jos –, sau 75 de minute pe săptămână de exerciții de o intensitate ceva mai mare, cum ar fi jogging sau ciclism.

„Exercițiile fizice rămân o componentă cheie în managementul clinic al bolii ficatului gras pentru toți pacienții cu această afecțiune comună, și este un detaliu care ar trebui discutat la fiecare vizită medicală”, a declarat coautorul studiului Jonathan Stine, profesor asociat în medicină și  expert în științele sănătății publice.

Informații și resurse

Medicii, dar și sistemul medical în totalitatea lui, trebuie să depună eforturi suplimentare (cu informații și resurse) pentru a spijini pacienții cu afecțiuni ale ficatului în vederea adoptării unui stil de viață sănătos, insistă organizatorii cercetării.

Boala ficatului gras nonalcoolic se instalează atunci când, în ficat, se acumulează prea multă grăsime. O boală care afectează aproape 30% din populația globului, poate duce, în timp, la ciroză și/sau cancer.

Efectele nevăzute ale sportului

În cazul persoanelor care au practicat sport, și au fost monitorizate cu ajutorul testelor RMN, au existat o mulțime de îmbunătățiri la nivelul organismului, printre care:

  • Scăderea grăsimii hepatice;
  • Îmbunătățirea aspectului fizic fizic și a compoziției corporale;
  • Îmbunătățirea biologiei vasculare;
  • O calitate a vieții în general mai bună.

Este încă neclar, totuși, dacă exercițiile fizice pot reduce până la 30% din grăsimea hepatică – pragul de unde se poate observa o diferență clinică și o ameliorare importantă a bolii.

Dintre cele peste 500 de persoane care au participat la studiu, cu vârsta medie de 51 de ani, cei care au efectuat antrenamente fizice au avut cu 3.5% mai multe șanse de a atinge obiectivul de 30% față de cei care au făcut parte din grupul de control.

„Munca noastră scoate în evidență o nouă modalitate de a aborda acest subiect important”, a adăugat Stine. „Scopul antrenamentului fizic la pacienții cu boala ficatului gras nu ar trebui să fie acela de a pierde în greutate, ci mai degrabă de a-și diminua grăsimile hepatice și de a-și îmbunătăți tonusul fizic, și sănătatea în ansamblul ei.”

Deși nu există un consens al asociațiilor medicale privind programul optim de exerciții fizice pentru pacienții cu boala ficatului gras, mai multe ghiduri clinice recomandă cel puțin 150 de minute de activitate aerobă moderată pe săptămână.

„Mișcarea ne oferă multe beneficii pe care nu nici măcar le putem sesiza. Numărul de pe cântar nu ar trebui să fie singurul motivul pentru care alegem să facem sport în fiecare zi”, spune Jill Kanaley, PhD, profesor de nutriție și fiziologie a exercițiilor fizice la Universitatea din Missouri.

Citește și: 5 exerciții simple care te ajută să te simți mai bine în propriul tău corp

Sursă: www.webmd.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult