Se pare ca echipa 121.ro a fost integrata, de cateva zile incoace, in armata de elfi ai lui Mos Craciun. Altfel nu se explica de ce toata ziulica angajatele 121.ro incearca sa gaseasca Mos Craciuni simpatici si generosi printre oamenii obisnuiti, din jurul nostru.
Beneficiarii cadourilor sunt copiii bolnavi tare, internati in aceasta perioada la Spitalul Oncologic Fundeni. Pana acum au plecat prin oras, sa cumpere cadouri, peste 40 de Mos Craciuni prompti si simtitori. Dar lucrurile nu se opresc aici, caci este vorba despre peste 120 de copii internati.
Si lucrurile functioneaza asa: din patul de spital, copiii au scris Mosului scrisori foarte emotionante, iar elfii 121.ro, cu ajutorul Asociatiei Pavel, care are sediu in spital si ii ajuta pe copii si pe familiile lor cu tot ce pot, fac rost de ele.
Apoi dau de stire peste tot, si incearca sa gaseasca o persoana care sa ii aduca unui anume copil pe care si l-a ales, macar un cadou din toate rugamintile lui catre Mos Craciun. Lucrurile functioneaza brici si se vede treaba ca, desi romanii au multe lucruri pe cap in perioada asta, si-au gasit timp si bani si pentru a-i bucura pe copiii care sunt tintuiti la pat.
Daca sunteti intr-o pozitie privilegiata, adica sunteti sanatosi si o sa aveti de Craciun sarmale si alte bunatati prin casa, si vreti si voi sa fiti Mos Craciuni, e simplu. Intrati aici http://www.121.ro/121-de-vise/scrisori-pentru-mos-craciun/, unde aveti detalii despre campania noastra 121 de vise dar si scrisorile care inca isi asteapta un Mos Craciun. Daca vedeti ca un anumit copil si-a gasit Mos Craciunul, echipa 121.ro va roaga sa nu plecati departe. Ei publica in mod regulat noi scrisori ale copiilor, si puteti bucura pe altcineva.