Mii de pacenţi bolnavi de cancer din România se luptă zi de zi să găsească medicamentele esenţiale pentru supravieţuire. În ultimii doi ani, ţara s-a confruntat cu o criză acută a tratamentelor pentru cancer, peste 20 de tipuri de medicamente, în special cele ieftine, fiind foarte greu sau chiar imposibil de găsit.
Incidenţa cazurilor de cancer în tările europene este în creştere, primele trei tipuri de cancer ca numar de cazuri fiind cancerul la sân, cancerul colorectal şi cancerul de prostată. Totodată, sunt diferenţe mari între ţările europene în ceea ce priveşte resursele alocate tratamentelor pentru cancer şi achiziţionarea de noi medicamente oncologice.
România se află printre ţările din Uniunea Europeană cu cea mai mică sumă cheltuită pentru tratamentul cancerului, chiar dacă incidenţa bolii este comparabilă cu cea din alte ţări Est Europene. Pacienţii sunt de obicei internaţi, iar tratamentul bolii este reprezentat de cele mai multe ori de chimoterapie intravenoasă şi proceduri chirurgicale, rezultând astfel un număr mare de cazuri care au nevoie de medicaţie.
Potrivit legilor din România, pacienţii bolnavi de cancer au dreptul să primească medicamente gratuite. În realitate însă, mulţi dintre ei trebuie să găsească alte metode pentru a procura medicamentele de care au nevoie, o parte apelând la rude sau prieteni care călătoresc în străinătate. Statisticile arată că aproximativ 1,300 de persoane sunt pe lista de aşteptare, pentru a primi acceptul începerii tratamentului.
“Cu un buget în 2013 de nici 4,5 procente din produsul intern brut, mai puţin de jumătate din media Uniunii Europene, sistemul de sănătate din România este într-o situaţie critică. Din acest motiv statul ar trebui să încurajeze dezvoltarea companiilor private de sănătate care are putea să ofere servicii medicale de calitate, acces la medicamente şi de asemenea să plătească taxe care să ajute bugetul naţional”, spune Zahal Levy, Preşedintele celui mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.
Aşa cum demonstrează statisticile, sistemul de sănătate din România este subfinanţat, iar reglementările privind medicamentele sunt necorespunzătoare. Informaţiile sugerează ca lista medicamentelor pentru tratarea cancerului acoperite de sistemul de asigurări de stat nu a fost actualizată în ultimii 5 ani.