În sfârșit, aflăm adevărul despre colesterolul din ouă! Descoperirea care schimbă totul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fie că mănânci ouă fierte, ochiuri sau omletă, acest aliment este unul dintre cele mai versatile și sănătoase din lume. Dar încă persistă teoria conform căreia ouăle ar conține prea mult colesterol, deci ar trebui să le consumăm cu moderație. Oamenii de știință au decis să afle adevărul, odată pentru totdeauna, despre colesterolul din ouă. Cercetătorii de la Universitatea South Australia vor realiza un studiu care va aduce lumină asupra acestei dileme. 

Cercetarea va compara efectele a 3 diete, pe parcursul a 5 săptămâni: dieta cu ouă și alimente cu conținut redus de grăsimi saturate, dieta fără ouă și alimente cu conținut ridicat de grăsimi saturate și dieta controlată care constă în alimente bogate în colesterol și grăsimi saturate.

Realizată sub supravegherea Alliance in Research in Exercise, Nutrition and Activity (ARENA), cercetarea va arăta dacă consumul de ouă sau alți factori sunt de vină pentru creșterea colesterolului și a altor lipide din sânge ori dacă ouăle ajută, din contră, la scăderea acestor grăsimi și pot preveni bolile cardiovasculare.

Colesterolul este o substanță vâscoasă produsă de ficat în urma procesării grăsimilor din alimentație. Atunci când nivelul acestuia este crescut, se acumulează pe vasele de sânge și astfel circulația sanguină este îngreunată.

Consumul de ouă și bolile cardiovasculare

Depozitele de grăsimi pe artere (ateroscleroza) sunt cauza numărul 1 a bolilor cardiovasculare, principala cauză de mortalitate în lume. Aproape 18 milioane de oameni își pierd viața în fiecare an din cauza acestora. Se estimează că 4 din 5 decese cauzate de boli cardiovasculare la nivel mondial sunt reprezentate de accidentul vascular cerebral și infarct, iar o treime din aceste decese survin prematur, la vârste din ce în ce mai tinere.

Prin urmare, colesterolul crescut a căpătat o importanță crucială în ultimii ani, având în vedere statisticile sumbre privind bolile cardiovasculare.

Colesterolul din alimente are într-adevăr un rol important în ceea ce privește riscul de boli cardiovasculare. Dar este important de reținut că alimentele bogate în colesterol consumate de obicei de persoanele cu probleme de greutate și diverse boli cardiovasculare conțin și multe grăsimi saturate. Noi credem că de fapt aceste grăsimi saturate sunt vinovate, nu neapărat colesterolul, de aceea vrem să vedem rezultatele acestui studiu, care va face lumină asupra veșnicei dileme privind colesterolul din ouă, spune profesorul Jon Buckley, autorul principal al cercetării.

Grăsimile saturate, adevăratele vinovate pentru creșterea colesterolului

Din categoria alimentelor bogate în grăsimi saturate fac parte brânza grasă, smântâna, untul, înghețata, carnea de porc, miel, pielița de pui, uleiul de cocos și cel de palmier.

În ceea ce privește alimentele bogate în grăsimi trans, de evitat cu totul într-o dietă sănătoasă, acestea includ: prăjeli, mezeluri intens procesate, snacksuri, biscuiţi, produse de patiserie, gogoşi.

Ouăle conțin foarte puține grăsimi saturate și numeroase substanțe nutritive extrem de benefice. Noi studii arată că un anume compus din ouă poate acționa la nivelul creierului prin reglarea hormonului sațietății, grelina. Așadar, susțin cercetătorii, consumul de ouă ar fi, din contră, foarte benefic pentru sănătate, nu dăunător, așa cum în mod eronat se consideră în prezent.

Universitatea South Australia a demarat deja procedurile pentru recrutarea voluntarilor în acest studiu. Printre condițiile de participare care trebuie îndeplinite: vârsta 18-60 de ani, nefumători, nivel normal al colesterolului măsurat la prima consultație.

Participanții vor fi strict monitorizați pe o perioadă de 5 săptămâni, specialiștii luând în calcul greutatea fiecăruia, nivelul de activitate, tiparul de somn, dieta adoptată din cele 3 propuse și alți factori relevanți pentru obținerea unor rezultate viabile.

În concluzie, foarte curând vom afla care este adevărul despre colesterolul din ouă și impactul acestuia asupra sănătății noastre.

Sursa: research.unisa.edu.au

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult