Îndulcitorii artificiali care înlocuiesc zahărul în dietă nu sunt o alternativă tocmai sănătoasă, arată un nou studiu al oamenilor de știință francezi. Potrivit acestora, îndulcitorii artificiali – nu toți, mai precis doi aditivi des utilizați în industria alimentară – pot crește riscul de cancer cu peste 20%.
„Premiul cu coroniță” le aparține aspartamului (E951) și acesulfamului de potasiu (E950), care sunt adăugați frecvent în compoziția dulciurilor și sucurilor acidulate. În schimb, sucraloza (E955) nu a fost asociată cu un risc crescut de cancer, deci este considerată sigură pentru consum.
Pe parcursul studiului, care s-a desfășurat pe o perioadă de aproape 8 ani, experții au observat o creștere semnificativă a riscului de a dezvolta cancer în rândul persoanelor care obișnuiau să consume băuturi și alimente „îmbogățite” cu cei doi aditivi de îndulcire.
Mai precis, îndulcitorii artificiali au fost asociați cu un risc mai mare cu 13% de dezvoltare a cancerului colorectal, de stomac, de ficat, esofagian, mamar, ovarian, de prostată.
Individual, aspartamul pare că a crescut cu 15% riscul de cancere asociate cu obezitatea și cu 22% riscul de cancer de sân.
Aceste noi descoperiri se aliniază recomandărilor oficiale ale instituțiilor de sănătate publică, și anume de a nu susține folosirea anumitor îndulcitori artificiali ca alternativă la zahăr în alimente și băuturi. Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară (EFSA) și alte agenții de sănătate publică trebuie să reevalueze rapid riscul pe care îl presupune folosirea acestor aditivi în industria alimentară, astfel încât să fie luate măsuri pentru protejarea sănătății populației, a declarat dr. Charlotte Debras, doctor în medicină la Universitatea Sorbona din Paris, pentru MedPage Today.
Potrivit cercetătorilor, femeile fumătoare, sedentare, aflate în stadiul de prediabet fac parte cu predilecție din categoria celor care consumă frecvent produse care conțin îndulcitori artificiali dintre cei menționați anterior.
Îndulcitorii artificiali erau consumați de aproape 37% din numărul total de participanți, aspartamul ocupând locul fruntaș (58% dintre consumul total), urmat de acesulfam de potasiu (29%) și sucraloză (10%).
Băuturile acidulate fără zahăr, iaurturile cu fructe și brânza cottage sunt principalele alimente identificate de savanți ca având cel mai mare conținut de îndulcitori artificiali nocivi.
În timpul studiului au fost diagnosticate 3.358 de cazuri de cancer, la persoane cu o vârstă medie de aproape 60 de ani. Cele mai frecvente forme de cancer au fost cele asociate cu obezitatea (2.023 cazuri), cancerul mamar (982 de cazuri) și cancerul de prostată (403 cazuri).
Rezultatele detaliate ale studiului au fost publicate în revista științifică PLoS Medicine.