Îndulcitorul din alimente care ne distruge neuronii. Duce la dureri de cap și amețeală!

  • Publicat:
  • Actualizat:
Îndulcitorul din alimente care ne distruge neuronii. Duce la dureri de cap și amețeală!
Sursa foto: Shutterstock

Îndulcitorul E 951 (aspartamul) este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul și poate avea un impact major asupra stării noastre de sănătate, avertizează prof. dr. Alexandru-Vlad Ciurea, medic neurochirurg și doctor în ştiinţe medicale. 

Potrivit specialistului, îndulcitorul E 951 este interzis în alimentele destinate sugarilor și copiilor mici tocmai pentru că are aceste efecte nocive. În schimb, îl putem găsi în alimente de tip fast-food, sucuri acidulate dietetice, gumă de mestecat, cereale, înghețată și dulciuri fără zahăr, pe care adulții le consumă frecvent. De asemenea, acest îndulcitor poate fi utilizat în compoziția siropurilor de tuse sau a vitaminelor gumate.

Îndulcitorul E 951 este un potențiator de arome sintetic. Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul! Se descompune, printre altele, în acid aspartic.

Acesta suprastimulează neuronii, până la epuizare și distrugere. Prin urmare, produce migrene, amețeli, oboseală cronică și multe altele. Nu întâmplător este interzisă utilizarea acestui E 951 în alimentele destinate sugarilor și copiilor mici, spune prof. dr. Alexandru-Vlad Ciurea pe pagina sa de Facebook.

O metaanaliză publicată în Canadian Medical Association Journal arată că îndulcitorul aspartam poate fi asociat și cu o creștere a indicelui de masă corporală.

Cercetătorii au analizat peste 400.000 de participanți pe o perioadă de 10 ani și astfel au descoperit că îndulcitorul E 951 consumat în exces favorizează obezitatea, diabetul, sindromul metabolic, hipertensiunea arterială și alte boli cardiovasculare.

Din păcate, educația alimentară este redusă la noi… Produsele fast-food și în general mâncarea procesată sunt la îndemână și la prețuri mici. Recomand să fim atenți la acest aspect în îngrijirea copiilor, adolescenților și tinerilor noștri.

Cel mai bun supliment alimentar pentru organism este mâncarea cât mai naturală. Cea de la țară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ținută cât mai puțin la congelator, fără aditivi, fără coloranți. Pentru că, pe lângă apă, odihnă și oxigen, și mâncarea este importantă pentru creierul nostru.

Este bine de știut că mâncarea procesată vine uneori la pachet cu surprize neplăcute pentru organism, celebrele E-uri. Unele sunt teribil de periculoase, a adăugat neurochirurgul Alexandru-Vlad Ciurea.

De asemenea, profesorul Ciurea menționează care sunt cele 5 vitamine esențiale pentru un creier sănătos:

    • Vitamina A (morcov)
    • Vitamina C (citrice)
    • Vitamina K (legumele verzi, care ne ajută să avem tonicitatea vaselor)
    • Vitamina D (gălbenuș de ou)
    • Vitamina E (nuci, spanac, avocado, semințe, alune – împiedică formarea de plăci care blochează stimulul nervos și ne apără de demență și Alzheimer)
Urmărește CSID.ro pe Google News
Prof. Dr. Alexandru-Vladimir Ciurea - Medic primar neurochirurgie
Dl Dr. Alexandru-Vladimir Ciurea este medic neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Este coordonator al departamentului ...
citește mai mult
Redactia CSID - Medic primar neurochirurgie