În urma unei examinări a unor testicule umane pentru un studiu, oamenii de știință au descoperit microplastice, ceea ce a dus la legătura dintre plastic și afectarea sistemului reproducător.
Noul studiu, în care au fost examinate atât testicule umane, cât și canine, cercetătorii au descoperit microplastice prezente în țesuturile luate ca mostre. Această descoperire indică o potențială consecință asupra fertilității masculine, arată studiul publicat în Toxicological Sciences.
Polietilena, un tip de plastic folosit pentru pungi și sticle de plastic, este cel mai folosit tip de plastic, urmat de PVC.
„PVC-ul poate lăsa în urma lui numeroase substanțe chimice care să interfereze cu spermatogeneza și care conține substanțe care pot produce schimbări la nivel endocrin”, a menționat pentru The Guardian unul dintre autorii studiului, Xiaozhong Yu, profesor al Universității New Mexico.
„La început, nu am crezut că microplasticele pot penetra sistemul reproducător, dar când am primit rezultatele canine am fost surprins. Am fost și mai surprins când am primit rezultatele testelor umane”, a continuat specialistul.
Mostrele de testiculele umane aveau aproape de trei ori cantitatea de microplastice regăsite în testiculele canin, se arată în studiu.
Mostrele au fost luate în 2016 de la bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 88 de ani, autorul studiului menționân că „impactul asupra tinerei generații ar putea fi îngrijorătoare”, având în vedere nivelul de poluare cu plastic.
Dacă aruncăm un ochi în studiile publicate de National Library of Medicine aflăm că microplasticele au un impact major asupra infertilității masculine. Să nu uităm că ele pot fi ingerate sau chiar inhalate, iar de-a lungul anilor s-a descoperit că o persoană respiră microplastice echivalentul dimensiunii unui card de credit, arată un studiu din 2023 din U.S. News and World Report.
Microplasticele sunt particule de plastic cu un diametru mai mic de 5mm, în timp ce nanoplasticele variază în diametru, de la 1 la 100 sau chiar 1000nm (nanometri). Ca să vă faceți o idee, un centimetru are 10 milioane de nanometri.
Studiul despre care am discutat a fost făcut în urma unei alte descoperiri. Mai exact, s-a raportat recent că microplasticele au fost depistate în creierele șoarecilor de laborator, după doar patru săptămâni de la expunerea la agenții poluanți.
Foto: shutterstock
Surse: