Cafeaua nu trebuie să fie amară! Dacă are acest gust pronunțat, cel mai probabil este de o calitate îndoielnică și a fost prăjită prea mult timp. Există însă un truc genial prin care poți tăia din amăreala cafelei. În plus, o poți face mai cremoasă adăugând un ingredient inedit.
Cafeaua trebuie să aibă un gust doar ușor amărui, care rămâne după degustare. Acesta trebuie să fie similar cu cel al ciocolatei amărui. Cafeaua de calitate, prăjită atât cât trebuie și ținută în condiții de depozitare corecte, trebuie să fie puțin acrișoară și dulce, fără să fie nevoie de adaos de zahăr.
Dacă totuși cafeaua pe care o prepari la ibric în mod normal îți lasă un gust amar puternic în gură, o poți îndulci cu… sare. Da, ai auzit bine! Un praf de sare adăugat în ibricul cu apă fiartă în care vei infuza cafeaua îi va da acesteia o dulceață aparte și chiar îi va intensifica aroma.
Pentru a obține o cafea cremoasă, adaugă în ceașcă un cubuleț mic de unt, cam 5 grame. Acesta ajută la crearea unei texturi catifelate și, în plus, conferă și senzație de sațietate.
Alte ingrediente grozave pentru a da o aromă deosebită cafelei sunt scorțișoara, cardamomul sau turmericul. Acestea nu numai că ajută semnificativ la îmbunătățirea aromei cafelei, ci îți aduc și numeroase beneficii.
Scorțișoara este un condiment care sprijină sănătatea inimii, este un bun detoxifiant pentru ficat și reglează în mod natural glicemia.
Turmericul, pe de altă parte, este un condiment exotic cu efecte antiinflamatoare dovedite.
Cât despre cardamom, acesta este considerat „regele condimentelor”, oferind preparatelor culinare, inclusiv cafelei, o aromă fantastică de vanilie și un parfum intens.
Cafeaua nu trebuie să fiarbă în apa din ibric, ci trebuie lăsată la infuzat. În caz contrar, își pierde toate proprietățile, gustul este complet nepotrivit. Mai mult, poate crea probleme la stomac dacă este consumată nestrecurată, cu tot cu zaț.
Iată cum se prepară corect cafeaua la ibric:
Atenție! Dacă vrei să pui lapte în cafea, nu folosi lapte rece, direct de la frigider. Acesta îi strică gustul. Laptele trebuie să aibă o temperatură apropiată de temperatura cafelei.