Bolnavii nevoiţi să ia medicamente anticoagulante şi cei care aşteaptă ani în şir pentru un transplant de inimă ar putea beneficia în viitor de un tratament revoluţionar pentru bolile cardiace grave de care suferă.
Oamenii de ştiinţă de la Harvard John A. Paulson School of Engineering and Applied Sciences şi un grup de medici de la Spitalul de Copii din Boston, în colaborare cu The Wyss Institute of Biologically Inspired Engineering at Harvard University, au realizat un robot care se înfăşoară în jurul inimii, ajutând-o să pompeze sângele.
Acesta este prevăzut cu un manşon moale care comprimă inima în ritmul bătăilor sale şi amplifică astfel funcţiile cardiace slăbite, cum este cazul în insuficienţa cardiacă.
La ora actuală, insuficienţa cardiacă afectează 41 de milioane de persoane din lumea întreagă, se arată în comunicatul publicat pe pagina Universităţii Harvard, iar printre opţiunile de tratament disponibile se numără pompele mecanice care pompează sângele din ventriculi în aortă şi transplantul de cord. Pompele presupun riscul de coagulare, astfel că pacientul este nevoit să ia medicamente anticoagulante, care la rândul lor presupun riscuri.
Interesant este că „acest robot nici măcar nu intră în contact direct sângele, iar în acest mod este evitat riscul de formare a cheagurilor şi nevoia bolnavilor de a lua medicamente anticoagulante”, explică dr. Ellen T. Roche, autorul principal al studiului.
Dispozitivul este acţionat de o pompă externă care foloseşte aerul pentru a pune în funcţiune mecanismul. De asemenea, robotul poate fi personalizat în funcţie de tipul dizabilităţii: de exemplu, poate pompa mai mult o parte a cordului sau poate modula presiunea exercitată dacă afecţiunea evoluează în timp.
Deşi mai sunt necesare cercetări suplimentare pentru ca acest robot să poată fi folosit la oameni, rezultatele obţinute până acum sunt încurajatoare şi reprezintă un prim pas în realizarea roboţilor moi implantabili ce pot asista organele interne la funcţionare.
Concluziile studiului au fost publicate în revista Science Translational Medicine.