O echipă de cercetători de la Universitatea Linköping din Suedia a creat pansamentul care indică purtătorului când rana este infectată. Pansamentul inovator își schimbă culoarea în funcție de pH-ul țesutului, oferind astfel o indicație vizuală clară asupra unei posibile infecții, fără să fie necesară îndepărtarea bandajului în mod regulat.
Pansamentul este alcătuit din nanoceluloză impregnată cu nanoparticule încărcate cu un colorant sensibil numit albastru de bromtimol. În prezența unui pH mai mare de 7, acesta reacționează schimbându-și culoarea din galben în albastru. Potrivit experților, rănile neinfectate tind să aibă un pH de 5,5, în timp ce rănile infectate sunt mai bazice, cu un pH peste 8.
Mecanismul permite astfel identificarea infecțiilor în stadiu incipient, chiar înainte de apariția unor semne sugestive de infecție, precum roșeața sau puroiul, și intervenția precoce a personalului medical pentru a gestiona rănile în mod mai eficient.
„Este o nouă abordare în tratarea rănilor, oferind o îngrijire mai eficientă și o îmbunătățire a calității vieții pacienților care se confruntă cu răni dificile. Beneficiul suplimentar este că pansamentul acesta poate reduce nevoia de antibiotice”, a explicat Daniel Aili, unul dintre cercetătorii implicați în proiect.
Procedura actuală de gestionare a rănilor cronice impune personalului medical să schimbe pansamentul regulat pentru a verifica infecțiile, aspect care poate „deschide ușa” agenților patogeni, uneori rezistenți la tratamentul cu antibiotice, perturbându-se astfel procesul de vindecare.
Această inovație nu numai că oferă o modalitate rapidă de detectare precoce a infecției, dar poate reduce și utilizarea inutilă a antibioticelor.
Studiul a fost publicat în jurnalul Materials Today Bio.