Intervenţie chirurgicală unică în România: operaţia care a salvat două vieţi!

Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă, unul dintre cei mai experimentaţi medici ginecologi din ţară, a realizat, pentru prima dată în România, o intervenţie de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Intervenţie chirurgicală unică în România: operaţia care a salvat două vieţi!

Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă, unul dintre cei mai experimentaţi medici ginecologi din ţară, a realizat, pentru prima dată în România, o intervenţie de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în timpul sarcinii.

Operaţia, efectuată pro bono la Spitalul Euroclinic, a salvat două vieţi: pe cea a tinerei de 29 de ani care a aflat că are cancer de col uterin după ce a rămas însărcinată şi pe cea a copilului nenăscut pe care şi-l dorea atât de mult.

Intervenţia a fost una delicată şi dificilă în acelaşi timp, atât din punctul de vedere al anesteziei, cât si al procedurii în sine, deoarece pe masa de operaţie nu s-a aflat doar un pacient, ci doi. În săptămâna 13-a de sarcină, fătul are aproximativ 6.7 cm de la creştet la şezut, fiind de mărimea unei mandarine.

Astăzi, pe 4 februarie, este marcată Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului: la fiecare 5 ore, o femeie moare în România de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită. Peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România, incidenţa fiind cea mai ridicată din Centrul şi Estul Europei, conform unui raport întocmit în 2013 de Centrul Internaţional pentru Informare HPV.

Cancerul de col uterin poate fi tratat în sarcină!

“Este o intervenţie în premieră. Prin operaţia de tratament conservator al cancerului de col uterin, oferim femeilor şansa nu numai de a conserva funcţia reproductivă, dar şi de a păstra o sarcină în evoluţie, care poate fi dusă cu succes la termen”, a declarat Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă.

“Deşi relativ rar, un astfel de caz cum este cel al Dianei, în care o femeie însărcinată este diagnosticată cu o formă invazivă de cancer de col uterin, reprezintă o situaţie extrem de complexă şi provocatoare, atât pentru ginecolog, cât şi pentru mamă.

Însă este foarte important pentru o astfel de pacientă să nu ia decizia de a întrerupe sarcina, doar pentru că nu ar exista vreun tratament. În anumite situaţii, există o soluţie atât pentru mamă, cât şi pentru copilul nenăscut.

Tehnica pe care am folosit-o se numeşte trachelectomie sau procedura de tratament conservator al cancerului de col uterin şi este indicată doar în cazuri atent selecţionate: în formele incipiente de boală, în care cancerul este localizat strict la nivelul colului uterin (stadiile IA şi IB) şi în care ganglionii pelvici nu sunt invadaţi de celulele canceroase” – a explicat Conf. Univ. Dr. Petre Brătilă.

Conf. Dr. Brătilă este recunoscut pentru contribuţia remarcabilă la progresul chirurgiei oncoginecologice, fiind unul dintre puţinii medici din lume specializaţi în efectuarea de tehnici de tratament conservator pentru cancerul de col uterin în stadii incipiente cu conservarea potenţialului reproductiv şi hormonal al femeii.

Un test pozitiv de sarcină. Şi un test Papanicolau pozitiv pentru cancer.

Diana şi Alexandru, un cuplu tânăr din Iaşi, încercau de 5 ani să aibă copii. Însă, odată cu vestea că este însărcinată, în urma unor investigaţii standard în sarcină, Diana a aflat că suferă de o boală gravă: examenul Papanicolau a arătat că există celule anormale la nivelul colului uterin, iar biopsia a confirmat un cancer invaziv.

Până la acea vârstă, Diana nu făcuse niciodată testul Papanicolau. “Îmi era teamă şi amânam de pe o zi pe alta, deşi prietenele mă sfătuiau să merg la doctor. Îmi pare enorm de rău că nu am facut acel test din timp!” – ne-a spus Diana.

“Mergeţi cu încredere la Dl. Dr. Petre Brătilă!”

În cazul Dianei, lucrurile erau complicate: nu numai că fusese diagnosticată cu cancer, însă era şi gravidă. Alegerea celei mai bune metode pentru a trata cancerul de col uterin diagnosticat în sarcină depinde de tipul de cancer, de cât de avansat este şi de vârsta sarcinii. Medicul ginecolog curant i-a recomandat Dianei histerectomia, operaţia de îndepărtare a uterului – o opţiune care i-ar fi oferit acesteia cea mai bună şansă de tratament al cancerului, însă care ar fi dus la pierderea copilului şi a oricărei posibilităţi de a mai avea vreodată vreo sarcină.

Însă Diana nu era pregatită să renunţe la copilul mult dorit. Primul gând al mamei a fost legat de ce se va întâmpla cu acesta. „I-am spus doamnei doctor că îmi doresc foarte mult şi copilul. Dorinţa cea mai mare este să fiu bine. Şi eu, şi copilul.” – ne-a mărturisit emoţionată Diana.

Înţelegând cât de important era pentru Diana să aducă pe lume copilul din pântec, doctoriţa ginecolog din Iaşi l-a recomandat pe Dl. Conf. Univ. Petre Brătilă, unul din puţinii medici din lume care are experienţă în astfel de cazuri. “Mergeţi cu încredere la Dl. Dr. Petre Brătilă!” – cu acest îndemn au venit în Bucureşti, la Spitalul Euroclinic, Diana şi soţul ei.

„A fost bine!”

Etajul 4, Sala 3 de operaţii, Spitalul Euroclinic. Este ora 3.30 după-amiaza. S-a încheiat cea de-a 12-a operaţie complexă pe care Conf. Dr. Brătilă a făcut-o săptămâna aceasta. După 3 ore şi jumătate, după ce le mulţumeste tuturor celor care au ajutat la buna desfăşurare a intervenţiei, Dr. Brătilă se pregăteşte să plece acasă, la familia dumnealui. Mai are un singur lucru important de făcut. Coboară la etajul doi, unde, extrem de îngrijorat, îl aşteaptă Alexandru, soţul Dianei. S-a rugat tot timpul pentru soţia lui, pentru copilul drag şi reuşita operaţiei. „A fost bine!” – sunt cuvintele pe care Dr. Brătila i le spune. Este tot ceea ce Alexandru dorea să audă. Ştie că s-a întâmplat o minune, şi asta datorită profesionalismului Dl. Dr. Petre Brătilă.

Acum, Diana şi Alexandru îşi pun toate speranţele că bebeluşul se va naşte sănătos. În urmatoarele luni însă mama şi sarcina vor fi supravegheate îndeaproape.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult