Intrăm în era medicamentelor digitale! Medicii vor afla rapid cum reacţionăm la pastilele pe care ni le prescriu!

Tehnologia nu încetează să ne uimească pe zi ce trece, iar lumea medicală pare a fi luată cu asalt de noi şi noi descoperiri, care mai de care mai promiţătoare. Din această categorie face parte şi noua pilulă digitală produsă de o companie americană şi care promite urmărirea stării de sănătate a pacienţilor într-o manieră absolut inedită.
  • Publicat:

Potrivit reprezentanţilor Proteus Digital Health, compania care produce şi comercializează aceste pastile, este suficient să le înghiţim pentru ca apoi medicul curant să poată monitoriza reacţia organismului la tratament.

La ce foloseşte această invenţie? Ei bine, se pare că tehnologia poate fi adaptată medicamentelor prescrise pentru schizofrenie, scleroză multiplă, boala Huntington, Parkinson, Alzheimer, diabet etc.

Fiecare pilulă conţine un senzor minuscul ce comunică prin intermediul unui sistem medical digital ce pune la dispoziţia medicului informaţi despre felul în care răspunde organismul la tratamentul respectiv. Senzorul poate fi inoculat în orice medicament care, odată ingerat şi ajuns în stomac se activează la contactul cu sucurile gastrice şi transmite un semnal către un plasture lipit pe pielea pacientului.

Plasturele înmagazinează toate informaţiile despre ora la care a fost administrat medicamentul şi reacţia pe care a produs-o în organism, însă poate oferi detalii şi cu privire la tensiunea arterială, poziţia corpului şi activitatea fizică în care pacientul este angajat.

Informaţiile sunt transmise de către plasture către un telefon mobil, prin intermediul unei aplicaţii la care pot avea acces medicii, cu consimţământul paientului, desigur.

Foto: Proteus Digital Health, Hepta

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult