Prin campania ‘Să învățăm să înțelegem eticheta!’, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză.
„Salata de icre de crap realizată în sistem industrial este un produs cu un conținut scăzut de icre de calitate superioară, cu o încărcătură chimică mare, constituită din conservanți, agenți de îngroșare, coloranți și acidifianți.
Din păcate, multe produse au denumiri care induc în eroare consumatorul, îi creează acestuia impresia că produsul respectiv conține icre de calitate superioară, dar de fapt în compoziția acestora există și icre de calitate inferioară în cantități semnificative, sub denumirea generică de icre tarama, care nu sunt altceva decât icre cu valoare nutriționala scăzută ale unor specii de pești.” a spus Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.
Ingrediente Icre sărate crap: icre crap, sare 10%, gelatina de pește, guma guar, guma xantan, acid sorbic, benzoat de sodiu, carmin.
„Salată de icre nu este nici pe departe o mâncare ușoară. Sigur că ele conțîn o cantitate mare de acizi grași polinesaturati, care, se știe, protejează împotriva diabetului, obezității, bolilor vasculare și dislipidemiilor. Cu toate acestea, cantitatea mare de grăsimi din icre nu este potrivită pentru persoane cu exces ponderal. Pe lângă această, modul de preparare presupune amestecul cu o cantitate mare de ulei vegetal. Astfel, salată de icre, în special cea cumpărată de la supermarket este foarte bogataiin grăsimi vegetale și polinesaturate. Excesul de grăsimi vegetale este la fel de nepotrivit că și excesul de grăsimi animale.
Totodată, salată de icre „de cumpărat” conține și câteva E-uri, cum ar fi E 200 – acid sorbic, care prelungește perioada de utilizare a produsului și E 211 – benzoat de sodiu, bacteriostatic și fungistatic care îmbunătățește gustul. Benzenul este cancerigen în cantități mari și consumat în mod constant. Este greu să evaluăm cantitatea de „E-uri” pe care le consumăm din alimentele cumpărate, aproape toate evident conservate.
Dacă vreți să consumați icre, consumați în mici cantități, preparate în casă cu o mică cantitate de ulei sau chiar fără ulei. Totodată, icrele sunt o masă consistentă și bogat calorică, așa că limitați-va la 1-2 felii de pâine prăjită cu icre și consumați-le în prima parte a zilei.”, a explicat dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicină personalizată, nutriție și nutrigenomica.
SURSA FOTO: Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania