Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat pot primi concediu paternal

  • Publicat:
Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat pot primi concediu paternal

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care concediul paternal va fi acordat tuturor taţilor care au calitatea de salariat. Totodată, actul normativ extinde durata concediului paternal, de la cinci la 10 zile lucrătoare.

Tații salariați vor primi 10 zile de concediu paternal

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat pot primi concediu paternal

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.

Principalele măsuri prevăzute de actul normativ

Principalele măsuri din actul normativ se referă la:

– acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;

– introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;

– extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;

– completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal;

– introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.

Citeşte şi: Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care „părinții de îngeri” au acces gratuit la ședințe de consiliere psihologică

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult