Lucrezi peste program? Eşti la mare risc să devii alcoolic!

Persoanele care lucrează între 49 şi 54 de ore pe săptămână şi cele ale căror orare de lucru săptămânale depăşesc durata de 55 de ore prezintă un risc mai mare cu 13% respectiv 12% de a abuza de alcool, în comparaţie cu angajaţii care lucrează între 35 şi 40 de ore săptămânal.
  • Publicat:
Lucrezi peste program? Eşti la mare risc să devii alcoolic!

Munca în exces poate duce la un consum exagerat de alcool, potrivit oamenilor de ştiinţă dintr-o echipă internaţională, care au avertizat opinia publică, prin intermediul unui studiu publicat miercuri, în legătură cu acest dublu exces ce afectează starea de sănătate, informează AFP, citat de Mediafax.

Analiza unei serii de studii realizate pe un total de peste 400.000 de persoane arată că oamenii care lucrează peste 48 de ore pe săptămână, dincolo de limita impusă de o directivă europeană în domeniul muncii, prezintă o probabilitate mai mare de a adopta un comportament de consum considerat riscant pentru starea lor de sănătate, afirmă autorii acestei cercetări, publicate în The British Medical Journal (BMJ).

Un consum de alcool considerat riscant corespunde unui număr de peste 14 băuturi alcoolice pe săptămână pentru femei şi de peste 21 pentru bărbaţi.

Referinţa pentru o băutură alcoolică este în general „unitatea” de alcool, adică 10 grame de alcool pur, corespunzând unui pahar standard, precum un mic pahar de whisky (3 centilitri), un pahar de vin (10 centilitri) şi o halbă de bere (25 centilitri cu o concentraţie de alcool de 5%).

Datele individuale arată că persoanele care lucrează între 49 şi 54 de ore pe săptămână şi cele ale căror orare de lucru săptămânale depăşesc durata de 55 de ore prezintă un risc mai mare cu 13% respectiv 12% de a abuza de alcool, în comparaţie cu angajaţii care lucrează între 35 şi 40 de ore săptămânal.

Numărul mare de ore de muncă lucrate a fost în trecut asociat cu un risc sporit de maladii cardiovasculare, accidente de muncă şi probleme de sănătate mintală, notează autorii studiului.

Noua cercetare, realizată de o echipă internaţională, a fost desfăşurată în 14 ţări dezvoltate: Germania, Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Spania, Statele Unite, Franţa, Finlanda, Japonia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Suedia şi Taiwan.

Creşterea probabilităţii de a dezvolta obiceiuri de consum considerate riscante din cauza muncii în exces este mică în termeni absoluţi, dar ea justifică o examinare atentă, afirmă într-un comentariu publicat în aceeaşi revistă Cassandra Okechukwu de la Şcoala de sănătate publică afiliată Universităţii Harvard din Statele Unite.

Posesia unui loc de muncă este asociată cu o frecvenţă mai mică a consumului de alcool şi cu şanse mai mari de vindecare după un abuz de alcool în comparaţie cu persoanele aflate în şomaj, a adăugat ea. Aceste riscuri trebuie luate în serios, a avertizat aceeaşi cercetătoare.

Urmărește CSID.ro pe Google News