Machiajul poate grăbi instalarea menopauzei

Produsele cosmetice care conţin chimicale pot grăbi procesul de intrare la menopauză. alături de expunerea la plastic şi la produsele de curăţenie, avertizează oamenii de ştiinţă.
  • Publicat:
Machiajul poate grăbi instalarea menopauzei

Produsele cosmetice care conţin chimicale pot grăbi procesul de intrare la menopauză. alături de expunerea la plastic şi la produsele de curăţenie, avertizează oamenii de ştiinţă.

Savanţii din cadrul Universităţii Washington, din St. Louis, au studiat acest efect pe un lot de 5.700 de femei. Aceştia au observat că subiectele expuse la un nivel mare de chimicale specifice au intrat la menopauză şi cu doi ani mai devreme.

Potrivit studiului, femeile care obişnuiau să se machieze des şi de la vârste foarte tinere au intrat la menopauză încă de la 49 de ani, fatţă de 51, cât e media în Statele Unite.

De asemenea, experţii au mai observat că, pe lângă machiaj, de vină ar fi şi consumul de apă îmbuteliată şi de mâncare preambalată.

Au existat însă şi cazuri în care menopauza s-a instalat şi cu 15 ani mai devreme, adică înainte cu mult de 40 de ani, de vină fiind ftalaţii – substanţe chimice prezente în numeroase produse cosmetice, de curăţare şi chiar în ambalajele de plastic.

Potrivit studiului, nu este prima oară când ftalaţii sunt învinuiţi pentru deteriorarea stării de sănătate, mai multe studii recente stabilind că există o legătură de cauzalitate între aceştia şi cancer, diabet şi obezitate.

În timpul cercetărilor realizate pe cobai, în laborator, s-a arătat că expunerea la ftalaţi are ca rezultat o scădere a nivelului testosteronului.

Din păcate, este aproape imposibil să ne ferim de aceştia, singurele măsuri pe care le putem lua fiind să evităm mâncarea preambalată, încercând să consumăm mai cu seamă hrană proaspătă şi să folosim cosmetice fără astfel de substanţe nocive.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult