Mai sunt doar 10 zile până la lansarea în cinematografe a filmului „Poveste de dragoste”. Un love story autentic, filmul spune povestea Apriliei (Raluca Aprodu) şi a lui Sebastian (Dragoş Bucur), doi tineri artişti care îşi trăiesc povestea de dragoste dincolo de greutăţile vieţii şi presiunile societăţii.
Mai sunt doar 10 zile până la lansarea în cinematografe a filmului Poveste de dragoste. Un love story autentic, filmul spune povestea Apriliei (Raluca Aprodu) şi a lui Sebastian (Dragoş Bucur), doi tineri artişti care îşi trăiesc povestea de dragoste dincolo de greutăţile vieţii şi presiunile societăţii.
Pentru Raluca Aprodu, misiunea nu a fost deloc uşoară. “Să te cheme şi Aprilia, să mai fii şi o fată frumoasă, să joci şi într-o poveste de dragoste nu cred că există ceva mai dificil pentru o actriţă”, spune Alexandru Darie despre Raluca. “Aprilia învaţă să trăiască în acest film. Îşi începe viaţa îndrăgostindu-se, devine femeie în acest film. E o trecere de la păpuşa stereotipă din începutul timpului până la femeia care sacrifică totul de dragul iubirii”, spune Mişu Predescu, producătorul filmului, despre personajul Ralucăi Aprodu.
Aflaţi mai multe despre Aprilia: https://youtu.be/UO6ouNWO2N0
Nici pentru Dragoş Bucur misiunea nu a fost mai simplă: a luat lecţii de vioară şi a trebuit să se pună în pielea unui personaj diferit de tot ce a mai jucat până acum: un tip romantic, “acel tip de personaj pe care îl joci odată-n viaţă”, după cum declară actorul. Deşi la prima vedere este un tip sensibil, în Sebastian se ascunde un bărbat puternic, capabil să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi salva povestea de iubire.
Aflăţi mai multe despre Sebastian: https://youtu.be/9z5KksxJQy8
Lungmetrajul “Poveste de dragoste” este un film despre iubirea dintre doi tineri artişti din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraş vechi şi fermecător din Transilvania, Sebastian şi Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influenţă a trei bărbaţi cu personalităţi puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viaţa de adult şi alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului şi viata îi rezervă acestei tinere frumoase şi talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?
Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob şi Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepţie. Imaginea îi aparţine lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru şi Cătălin Cristuţiu, iar muzica originală aparţine HaHaHa Production. Sunet, Dragoş Stanomir, iar mixajul, Cristinel Şirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment şi Zazu Film.
În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.