Măștile cu supapă nu sunt recomandate pentru a opri pandemia de coronavirus. Ministerul Sănătății amintește că atunci când o persoană expiră, supapa se deschide, astfel cel care o poartă poate răspândi virusul. Iată cum ar trebui să arate masca ideală pentru a încetini pandemia de COVID-19.
„Măștile cu supapă nu sunt recomandate pentru a fi utilizate în contextul pandemiei de coronavirus”, transmite Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook.
Măștile cu supapă nu sunt recomandate în pandemia de coronavirus
„Aceste măști sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni respirația prafului și particulelor în timp ce supapa se închide la inhalare. Cu toate acestea, supapa se deschide la expirare, permițând virusurilor să treacă prin deschiderea supapei.
Astfel, organizațiile internaționale recomandă ca aceste măști să nu fie purtate în pandemie din cauza riscului ca particulele virusului SARS-CoV-2 să fie răspândite, ducând astfel la posibilitatea infectării altor persoane”, adaugă sursa citată.
Cum ar trebui să arate și să fie folosită masca de protecție ideală
Atunci când alegem masca de protecție pentru COVID-19 trebuie să ținem cont ca acestea să aibă o țesătură de cel puțin două straturi și să fie așezate corect la nivelul feței.
Tipurile de măști recomandate sunt:
Măștile care acoperă în întregime nasul și gura;
Măștile din țesătură cu cel puțin două straturi, care se pot spăla și refolosi;
Măștile care au o sârmă de metal la nivelul nasului și care nu permit astfel ieșirea aerului prin partea superioadă a măștii;
Măștile care se așază bine pe părțile laterale ale feței și care nu prezintă spații pe unde pot pătrunde/elimina particule.
Tipuri de măști de protecție
Masca de protecție respiratorie poate fi de mai multe tipuri, fiecare oferind un anumit grad de protecție și de confort.
Masca medicală sau chirurgicală – este confecționată din material nețesut și impermeabil cu 3 straturi, care are rolul de a împiedica pătrunderea fluidelor și a microorganismelor în gură și nas. Aceste măști sunt purtate de majoritatea persoanelor, sunt foarte confortabile și au o eficiență de filtrare de 95%.
Masca din bumbac – poate fi confecționată din material textil și protejează în mai mică măsură de particulele respiratorii, dar pot fi adăugate filtre speciale care remediază acest aspect.
Masca FFP2 / KN95 / N95 – este un tip de mască din 4 straturi ce are o eficiență de filtrare de peste 94% în cazul particulelor de sub 0,3 microni. Altfel spus, este mai eficientă decât masca medicală chirurgicală, deoarece protejează și de particulele respiratorii de dimensiuni foarte mici.
Masca FFP3 / KN99 / N99 – acest model de mască este cel mai eficient din punctul de vedere al capacității de filtrare: peste 99% în cazul particulelor sub 0,3 microni.
Masca FFP2/FFP3 cu supapă (valvă) de expirație – valva ușurează respirația și previne acumularea umezelii în interiorul măștii, dar specialiștii de la CDC recomandă evitarea purtării acestor tipuri de măști în comunitate, deoarece permit picăturilor respiratorii expirate să ajungă la persoanele din jur.
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni.
Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...