În urma unui nou studiu s-a descoperit că un medicament pentru diabetul de tip 2 creşte riscul evenimentelor cardiovasculare cu 33%. Este vorba de medicamentul Rosiglitazone, creat special pentru tratarea diabetului de tip 2 şi aprobat în 1999 de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA) sub numele Avandia.
Deşi în Europa s-a suspendat consumul acestui medicament din cauza preocupării efectelor adverse asupra sănătăţii, iar în Statele Unite utilizarea lui a fost restricţionată, cercetarea aduce rezultate mixte. Mai mult, un studiu publicat în BMJ arată efectele medicamentului asupra sănătăţii cardiovasculare.
În 1999 FDA a aprobat acest medicament, cu un an înainte să fie aprobat în Europa, menţionează autorii lucrării. În anul 2006 s-au adus în discuţie posibilele efecte ca insuficienţă cardiacă, în timp ce în 2007 s-a punctat o creştere a riscului de infarct cu 43%. În Statele Unite medicamentul încă este disponibil deşi pachetul conţine toate atenţionările necesare, chiar dacă FDA a restricţionat disponibilitatea acestuia în 2010-2011. Cu toate astea, motivul pentru care medicamentul este încă pe piaţă se află în strânsă legătură cu rezultatele mixte obţinute în urma investigaţiilor asupa efectelor cardiovasculare.
În urma unor analize s-a descoperit o creştere cu 33% mai mare a riscului de infarct, insuficienţă cardiacă şi decese provocate de alte boli cardiovasculare care pot apărea în cazul persoanelor care consumă acest medicament destinat tratării diabetului de tip 2.