Medicii avertizează: Acneea ar putea deveni rezistentă la antibiotice

Medicii avertizează că pe viitor s-ar putea dezvolta o nouă tulpină, o “super acnee”, care nu ar mai putea fi tratată cu niciun fel de antibiotic
  • Publicat:
Medicii avertizează: Acneea ar putea deveni rezistentă la antibiotice

Medicii avertizează că pe viitor s-ar putea dezvolta o nouă tulpină, o “super acnee”, care nu ar mai putea fi tratată cu niciun fel de antibiotic. Acest avertisment a fost făcut în condiţiile în care, în ultimul timp, acneea a devenit tot mai rezistentă la tratamente.

Acneea a devenit tot mai greu de tratat şi ar putea deveni chiar imposibil de tratat, în condiţiile în care tot mai mulţi medici prescriu antibiotice pe o perioadă prea lungă de timp, şi nu ca o soluţie pe termen scurt.

Acestea sunt concluziile unui studiu prezentat la conferinţa anuală a Asociaţiei Dermatologilor din Marea Britanie. Sfatul medicilor britanici este că în astfel de cazuri, dacă tratamentul nu dă roade după o perioadă de trei luni, pacienţii ar trebui să se adreseze neapărat dermatologilor, pentru a evita aparţia cicatricilor şi a semnelor cauze de acnee.

Cercetătorii atrag atenţia că foarte multe persoanele care se confruntă cu această problemă de piele au luat antibiotice( în medie, timp de 6 luni) prescrise de un medic de familie, fără a se adresa unui dermatolog. 

Antibioticele sunt doar o alternativă la tratarea problemelor de ten. Există şi alte opţiuni. Dacă acneea este într-o fază moderată, pacienţii pot încerca şi un tratament pe bază de cremă. De asemenea, odată ce acneea este ţinută sub control, putem opri tratamentul pe bază de antibiotice orale şi continua cu un tratament pe bază de cremă. O altă variantă ar fi utilizarea cremelor alături de antibiotice, deoarece în acest fel putem reduce şansele ca bacteria să devină rezistentă la tratament,” explică doctorul Heather Whitehouse, specialist în dermatologie.

Antibioticele continuă să fie o parte importantă în tratarea acneeei, dar dacă luăm în considerare faptul că există riscul dezvoltării unei rezistenţe la antibiotice, ar fi indicat să le folosim cu atenţie ca parte a tratamentului – limitat la cea mai scurtă perioadă posibil”, punctează dermatologul.

“Ceea ce dorim nu este să stopăm recomandarea tratamentelor pe bază de antibiotice pentru a trata acneea, ci să fim mai responsabili atunci când prescriem astfel de tratamente. Există o multe de tipuri de antibiotice, astfel încât schimbarea substanţei active poate fi de ajutor în astfel de cazuri”, a adăugat doctorul Heather Whitehouse.

În 2013, doctorul Patrick Bowler de la Colegiul Britanic de Medicină Estetică a declarat pentru Huffington Post UK: “În multe zone din lume peste 50% dintre bacteriile care provoacă acnee sunt rezistente la antibioticele folosite pentru tratament, şi rata este în continuă creştere.”

În cele mai multe cazuri, acneea este produsul unor pori înfundaţi, o afecţiune a epidermei apărută ca urmare a unei hipersecreţii a glandelor sebacee. Acneea nu este cauzată de infecţii, dar acestea pot înrăutăţi situaţia. Astfel, acneea este rezultatul unor factori multipli precum celulele de piele moarte, sebumul în exces, înmulţirea bacteriilor şi o componentă hormonală.

Acneea rezistentă la antibiotice nu este singurul motiv de îngrijorare pentru doctori. Un raport publicat în luna mai de revista Review on Antimicrobial Resistence a avertizat că până în anul 2015 “super-bacteriile” vor fi responsabile de moartea unei persoane la fiecare trei secunde, din cauza rezistenţei la antibiotice.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Constandache
Alexandra Constandache este redactor “Ce se întâmplă, doctore?”. Pasionată de tot ceea ce înseamnă sănătate, frumuseţe, psihologie şi terapii alternative, Alexandra Constandache a găsit în cadrul echipei “Ce se întâmplă, doctore?” cadrul perfect pentru a explora subiecte interesante ...
citește mai mult