Medicul care-l ținea tânăr pe Vladimir Putin a murit. Gerontologul promitea că îi va ajuta pe ruși să trăiască până la 120 de ani: Injecții pe bază de extras din vițel

Vladimir Havinson, părintele gerontologiei din Rusia, a decedat la începutul anului, la vârsta de 77 de ani.
  • Publicat:
Medicul care-l ținea tânăr pe Vladimir Putin a murit. Gerontologul promitea că îi va ajuta pe ruși să trăiască până la 120 de ani: Injecții pe bază de extras din vițel
Medicul care-l ținea tânăr pe Vladimir Putin a murit. Gerontologul promitea că îi va ajuta pe ruși să trăiască până la 120 de ani: Injecții pe bază de extras din vițel

Profesorul rus Vladimir Havinson, fostul director al Institutului de Gerontologie din Sankt Petersburg, s-a stins din viață subit, pe 5 ianuarie 2024. Omul de știință era supranumit „gerontologul personal” al președintelui Vladimir Putin. 

A murit doctorul care-l ținea tânăr pe Vladimir Putin

Vladimir Havinson, cunoscut drept părintele gerontologiei din Rusia, a murit la vârsta de 77 de ani, conform presei internaționale. Cât a trăit, medicul s-a ocupat de problemele îmbătrânirii și de prelungirea vieții active. Cauza decesului său nu a fost dezvăluită momentan. Vladimir Havinson a fost înmormântat cu onoruri militare pe 9 ianuarie, în cimitirul din Smolensk.

În trecut, profesorul le promitea rușilor că-i va face să trăiască până la 120 de ani, inclusiv pe liderul rus, Vladimir Putin. În anul 2017, Putin îl decora la Kremlin pe Vladimir Havinson, căruia îi acordase Ordinul de Stat pentru merite speciale în medicină.

Citește și: 5 semne ale demenței timpurii. Dacă ai început să faci următoarele lucruri, mergi la medic!

Ce spunea despre liderul rus

Într-un interviu mai vechi, Havinson declara că „organismul uman poate trăi până la 120 de ani și, cu siguranță, cel puțin o sută de ani”.

De asemenea, el i-a „garantat” lui Putin încă „cel puțin 20 de ani” de viață activă, a estimat că va trăi 100 de ani și l-a numit „model” cu „un potențial excelent”.

„Nu bea, nu fumează, face sport. Trebuie să luăm un exemplu de la el! Așa ar trebui să se comporte toată lumea, tineri și nu doar tinerii. Potențialul este genial. Resursa sa este foarte mare.”, spunea Vladimir Havinson.

Citește și: Studiu: un tratament neinvaziv de 20 de minute poate îmbunătăți atât memoria pe termen scurt, cât și memoria pe termen lung a pacienților de peste 65 de ani

A dezvoltat medicamente anti-îmbătrânire

Doctorul mai afirma că medicamentele făcute la institutul său pentru a întârzia îmbătrânirea, precum Thymalin și Epithalamin, sunt la fel de puternice ca bomba atomică.

Se zvonește că gerontologul i-a asistat pe alți trei președinți ruși, Leonid Brejnev, Iuri Andropov și Boris Elțîn. Havinson declara că liderii au apelat prea târziu la ajutorul său, pentru a le mai putea prelungi viața. Totodată, Havinson a dezvoltat medicamente speciale în perioada sovietică, pentru a-i ajuta pe submariniști, cosmonauți sau chiar pe soldații din Afganistan să supraviețuiască exploziei reactorului nuclear de la Cernobîl.

Sursa foto: Profimedia

Urmărește CSID.ro pe Google News