Medicul neurolog care sparge barierele. Are 101 ani și încă practică medicina. Secretul: „Amânați cât mai mult momentul pensionării”

  • Publicat:

Medicul neurolog Howard Tucker a împlinit recent 101 ani, dar nu dă semne că ar vrea să iasă la pensie. Din contră, el spune că secretul longevității sale se datorează tocmai faptului că practică în continuare meseria pe care o iubește.

„Practic medicina de peste 75 de ani și încă sunt entuziasmat când văd un pacient cu o problemă de care nu m-am lovit în ultimii 20-50 de ani”, spune Howard.

Bărbatul s-a născut în anul 1922, în Ohio, și este căsătorit de 65 de ani cu Sara, în vârstă de 90 de ani, de meserie psihiatru. Împreună, ei au 4 copii și 10 nepoți. Centenarul a dezvăluit, în cadrul unui podcast, că „genele bune” sunt un avantaj pentru longevitatea ta, însă adevăratul secret constă în plăcerea de a munci, precum și în alegerile privind stilul de viață.

Iată care sunt cele 5 secrete ale bărbatului care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness cu titulatura „cel mai vârstnic medic practician”.

Amânați cât mai mult momentul pensionării

Potrivit cnbc.com, Howard a tratat pacienți 5-6 zile pe săptămână, pe durata pandemiei. Apoi a început să predea timp de 3 zile pe săptămână rezidenților.

În timpul rămas liber, el se relaxează în compania copiilor și nepoților săi, se uită la meciuri și îi place să facă snowshoeing (n.r. – mers pe rachete de zăpadă).

„Dacă ești binecuvântat cu o carieră pe care o iubești și încă ai putere să lucrezi, amână cât mai mult momentul pensionării. Mulți oameni care intră la pensie devin sedentari și nu mai fac lucruri noi, crescând astfel riscul de demență. Pensionarea este dușmanul longevității”, spune Howard.

@whatsnextmovie 100 year old doctor shares his 3 top tips for staying healthy! #healthyliving #healthy #longevity #fyp #healthtips #doctor ♬ Chill Vibes – Tollan Kim

Faceți în fiecare zi mișcare

Un alt secret al longevității lui Howard este faptul că nu lasă nicio zi să treacă fără să facă mișcare.

„Până aproape de 90 de ani am practicat constant înotul, alergarea, drumețiile, schiatul. Cred că asta m-a menținut puternic și sănătos. Chiar dacă acum nu mai sunt la fel de activ ca altădată încerc să merg pe jos sau pe bandă cel puțin 5 kilometri la un ritm susținut”, spune el.

Un studiu publicat în British Journal of Sports Medicine arată că, într-adevăr, mersul pe jos în ritm alert timp de numai 11 minute, zilnic (75 de minute/săptămână), poate reduce cu aproape 25% riscul de deces prematur.

@whatsnextmovie Help us finish Dr. Tucker’s movie by backing our Kickstarter (in bio)! We’re close to hitting our goal & your support will get us to the finish line! Thank You 🙏 #treadmill #kickstarter #fyp #documentary #101years #doctor ♬ Love You So – The King Khan & BBQ Show

Nu vă apucați de fumat sau renunțați cât mai devreme

Medicul neurolog povestește că, pe vremea când era în liceu, a vrut să se apuce de fumat. El i-a spus tatălui său ce are de gând, iar acesta i-a replicat: „Din partea mea, poți să faci ce vrei. Dar de ce ar vrea cineva să își bage altceva decât aer proaspăt în plămâni, când viața oricum e prea scurtă?”

Acest răspuns l-a făcut pe Howard să renunțe instant la ideea de a fuma. El își amintește că mergea la congrese medicale unde vedea doctori care, cu țigara în colțul gurii, le recomandau pacienților să se apuce de fumat dacă vor „să nu le mai fie foame și să își calmeze nervii”.

Fumatul este unul dintre cele mai dăunătoare vicii pentru sănătatea omului. Acest obicei nociv, practicat încă, din păcate, de milioane de persoane la nivel mondial, este responsabil de alte milioane de decese și boli cumplite, cum ar fi cancerul, accidentul vascular, bolile de plămâni sau de inimă.

Nu vă abțineți de la plăceri, dar fiți cumpătați

Cumpătarea este un alt secret al vieții lungi și sănătoase, mărturisește Howard. El spune că moderația l-a ajutat să aibă o viață trăită din plin, fără să se priveze de micile plăceri.

„Din când în când mai beau un martini, mai mănânc o friptură, dar nu se întâmplă asta zilnic. Soția mea este o bucătăreasă excelentă și m-a ajutat să mă mențin în formă având grijă la dieta mea. Mâncăm salată la fiecare masă, bok choy, broccoli, varză de Bruxelles”, spune Howard.

Fiți mereu curioși și deschiși la noutate

Un ultim sfat pe care îl oferă medicul de 101 ani este să gândim „tinerește” și să avem mereu o fire curioasă.

El crede că secretul minții brici la vârste înaintate este să fim întotdeauna deschiși la noutate, să nu rămânem blocați în informațiile pe care le avem, pentru că „lucrurile sunt în continuă schimbare”.

„Am fost martor, de-a lungul celor peste 70 de ani de când practic această meserie, la evoluția medicinei, de la modul în care se practica lobotomia la cele mai moderne investigații imagistice. Îmi place la nebunie să le predau studenților, dar și eu la rândul meu am multe de învățat de la ei”, mărturisește Howard, care este personajul principal în documentarul „What’s Next? Movie”. 

@whatsnextmovie Join us in wishing Dr. Tucker a very happy 101st birthday! Please also check out his documentary’s Kickstarter (info in bio) and help bring his story to life! #birthday #101years #fyp #happybirthday #longevity ♬ original sound – What’s Next? Movie

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult