Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, medicul Virgil Musta, susține că nu focarele produc cazurile de coronavirus, ci contactul cu oamenii. „Cred că e momentul în care fiecare persoană cu care ne întâlnim să fie considerată pozitiv”, spune el.
Suntem într-o perioadă a fazei comunitare a epidemiei. Asta înseamnă că nu atât focarele produc cazurile, ci contactul cu persoanele din jurul nostru pe care nu le știm sau, chiar dacă știm că sunt contaminate, neglijăm în a ne feri, scrie Gândul.
„Numărul de cazuri va crește tot mai mult, dacă nu vom fi fiecare responsabil de sănătatea noastră, dacă nu vom fi mai atenți cu măsurile de distanțare socială, purtarea măștii și igiena tegumentelor”, atrage atenția Virgil Musta, la Antena3.
Din păcate, România a depășit – ieri – numărul de 2.000 de infectări în 24 de ore, potrivit comunicatului transmis de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, iar situația medicală, la nivel național, este alarmantă.
”În fiecare zi vin salvările cu 30-40 de oameni să îi evaluăm şi toată lumea e nemulţumită că se stă la coadă. Vin toţi 30 de oameni deodată. Nu avem cum să îi rezolvăm. Trebuie făcute investigaţii, trebuie să respectăm legea. Toată lumea e nemulţumită, dar nimeni nu respectă regulile care se impun să nu ajungă în situaţia asta”, a declarat medicul Virgil Musta.