Familia şi prietenii tăi ştiu deja care este melodia ta preferată? Dacă răspunsul e nu, trebuie să îi anunţi rapid şi asta nu doar ca să te cunoască mai bine. Se pare că melodia ta preferată ţi-ar putea salva viaţa într-o zi. Medicii recomandă familiilor pacienţilor aflaţi în comă să le pună piesele lor preferate atunci când îi vizitează. Acest lucru este cunoscut ca fiind un „stimul remarcabil” la care pacienţii reacţionează.
Nu, nu este un mit! Iată 4 exemple de melodii care „şi-au făcut datoria”.
Melodia „Rolling in the deep”, cântată de Adele – Charlotte Neve a avut o hemoragie cerebrală care a dus la o comă profundă, din care medicii nu credeau că o să se mai trezească. Mama lui Charlotte a avut un adevărat şoc atunci când, deşi nu mai avea nici o speranţă, a venit în vizită la fiica ei, iar la radio a început acest cântec. Deoarece ştia că era una dintre favoritele lui Charlotte, a început să o fredoneze. Câteva minute mai târziu, fiica ei a zâmbit. Peste două zile, Charlotte deja mergea în picioare.
Piesa lui James Blunt „You’re beautiful” a trezit-o pe Claudia Dealwis, în vârstă de numai 5 ani, care se afla în comă după ce a căzut de la balconul unei case. În momentul când a auzit piesa, Claudia s-a trezit numaidecât, spre bucuria părinţilor care au rămas fără cuvinte.
The Rolling Stones cu piesa „I can’t get no satisfaction” a avut un impact imens asupra lui Sam Carter, care avea doar 17 ani atunci când melodia a fost lansată. La vârsta de 60 de ani, acesta a intrat într-o comă din carea avea 0% şanse de supravieţuire. Totuşi, când soţia sa i-a pus căştile cu faimoasa melodie, acesta s-a trezit instant. „Mi-am amintit cât de încântat am fost când am cumpărat prima oară albumul cu această melodie. Când am auzit-o, am ştiu că am încă viaţă rămasă şi m-am trezit imediat!” , a declarat Sam ulterior.
Piesa lui Jessie J „Rainbow” a readus-o la viaţă pe micuţa Tyla, în vârstă de 6 ani. După ce în urma unui accident auto i-a fost indusă coma, medicii nu-i mai dădeau şanse de supravieţuire. Când, într-o zi, mama fetiţei a aflat că în spitalul unde era internată fiica ei se afla faimoasa cântăreaţă Jessie J. Ştiind că este preferata Tylei, aceasta a rugat-o pe artistă să-i cânte fetiţei piesa „Rainbow”. După câteva ore mai târziu, Tyla s-a trezit complet.
Pe lângă aceste patru melodii, piesa „Livin’ on a prayer” a lui Bon Jovi, Robbie Wiliams „Angels” sau Green Days „American Idiot”, sunt alte melodii care „au trezit” pacienţi la viaţă după o lungă durată de comă.