Merişoarele, bune sau nu pentru combaterea infecţiilor urinare?

De multe ori am auzit că în urma consumului de merişoare sunt eliminate bacteriile care provoacă infecţiile urinare.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Merişoarele, bune sau nu pentru combaterea infecţiilor urinare?
FOTO: 123rf.com / Merişoarele, bune sau nu pentru combaterea infecţiilor urinare?

Multe subiecte de genul au intrat în atenţia cercetătorilor. Este untul bun pentru sănătate sau nu? Este apa minerală o alegere ideală sau nu? De data aceasta, cercetătorii şi-au îndreptat atenţia către merişoare, care sunt cunoscute pentru efectele sale în prevenirea infecţiilor tractului urinar. Aşadar, sunt merişoarele bune sau nu?

Merişoarele ajută la îndepărtarea bacteriilor

Datele obţinute în urma a 400 de studii arată o scădere a incidenţei în cazul femeilor care suferă de infecţii ale tractului urinar, după ce au consumat merişoare, arată publicaţia PEOPLE.

În timp ce câteva dintre studii erau neconcludente, multe dintre ele confirmau că produsele din merioaşe pot ameliora sau elimina simptomele infecţiilor tractului urinar. În urma unui studiu publicat în 2017 în Jurnalul de Urologie au fost analizaţi 5000 de pacienţi şi s-a descoperit că în urma consumului de produse derivate din merişoare, inclusiv sucuri, capsule, tablete sau extract, s-a redus reapariţia infecţiilor tractului urinar cu 32%.

Potrivit unui alt studiu din 2009, merişoarele conţin două tipuri de antioxidanţi unici- antociani şi proantocianidină, care ajută la îndepărtarea bacteriilor. Studiul din 2017 a avut aceeaşi concluzie.

Deşi este recomandat consumul de merişoare, în special pentru evitarea acestor infecţii, trebuie să evităm totuşi sucul de merişoare din motive de sănătate. Conţine foarte mult zahăr, iar sucurile din comerţ cu siguranţă au şi zahăr adăugat. Pe lângă consumul de merişoare, pentru evitarea apariţiei infecţiilor urinare este necesar consumul de fluide şi urinarea înainte şi după actul sexual. Persoanele care se confruntă cu simptome severe ale infecţiilor tractului uterin trebuie să meargă urgent la doctor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult