Mihai Leu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

  • Publicat:
Mihai Leu, invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

Mihai Leu, românul pentru care „imposibilul nu există”, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 26 august, începând cu ora 19:00.

Născut în 1968 în Hunedoara, a devenit cunoscut în Germania ca pugilist sub numele Michael Löwe, unde a devenit campion mondial WBO la semimijlocie în 1997.

A început să boxeze în 1977 la un club din Hunedoara, iar din 1982 a trecut la Dinamo București.

Sub emblema lui Dinamo, a câștigat campionatul național patru ani consecutiv, dar în 1986 s-a transferat la Steaua București și a fost selecționat în lotul național.

În 1987, la 19 ani, a devenit campion mondial de juniori. În același an, a plecat la Balcaniadă în Grecia, de unde a fugit în Franța. Mihai Leu și-a spus povestea fabuloasă la ALTCEVA.

Și-a vândut geaca pentru a-și cumpăra un bilet de autocar până la Atena și, ulterior, un șofer englez de TIR l-a ascuns sub scaunul său pentru a-l duce la Paris.

Din Franța a plecat în Germania, unde a lucrat într-o măcelărie în Germania fără să fie plătit până să devină campion mondial.

S-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînfrânt la fel ca legendarul boxer european Terry Marsh.

După Revoluție, s-a reîntors în România și s-a stabilit, împreună cu familia, la Hunedoara. A început apoi să concureze ca pilot de raliu, unde a devenit campion național în 2003 la bordul unui Hyundai Accent WRC.

Urmărește podcastul integral cu Mihai Leu doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește CSID.ro pe Google News