Actrița Viorica Vodă a vorbit public despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în industria cinematografică și a teatrului din România, după rolul său din Filantropica. Artista a făcut aceste declarații pe scena Premiilor Gopo, unde a fost invitată, alături de actorii și regizorul „Filantropica” – Nae Caranfil, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la lansarea peliculei.
Viorica Vodă, care avea 25 de ani pe vremea aceea, a mărturisit că a avut nevoie de terapie după ce diverși oameni din industrie au „confundat-o” cu personajul său din film.
„Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere şi consecinţele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost.
Să nu credeţi că vreau acum să mă reinventez iniţiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba.
Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii şi mai ales a unei fete care este aici în sală şi are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început şi îşi va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie ruşine.
Atunci când va fi într-o lume a bărbaţilor sau a femeilor care, din educaţie sau lipsa de educaţie, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generaţia noastră am crescut cu ruşine, cu pudoare” – a declarat actrița pe scenă, vizibil emoţionată şi afectată de cele relatate, potrivit culturaladubă.ro.
Regizorul Nae Caranfil nu a comentat în niciun fel declarațiile actriței, vorbind strict despre film.
Gala a continuat timp de jumătate de oră fără ca cineva să aibă vreo reacție la declarația actriței, până când a fost decernat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, care i-a revenit Katiei Pascariu. Actrița a evidențiat importanța discursului Vioricăi Vodă.