Moş Nicolae va fi protagonistul unui „spectacol ghiduş pentru copiii cuminţi”, care va avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00, la Sala Mare a Teatrului de pe Lipscani din Bucureşti.
Teatrul de pe Lipscani pune în scenă, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, spectacolul „Moş Nicolae vine la Teatrul de pe Lipscani”.
Proiectul se deschide cu basmul „Crăiasa Zăpezii„, de Hans Christian Andersen. Acest spectacol de teatru interactiv îl va avea ca personaj principal chiar pe Moş Nicolae. Cu bastonul său magic şi cu vocea sa caldă, el va descătuşa o lume întreagă de basm. Personajele lui Andersen vor invada scena şi vor învălui întreaga sală, iar copiii-spectatori se vor afla în mijlocul acţiunii.
Regia spectacolului este semnată de Gabriela Dumitru, iar din distribuţie fac parte Niculae Urs (Moş Nicolae), Meda Victor (Crăiasa Zăpezii), Dan Rădulescu (Kai) şi Diana Sărăcuţu (Gerda).
Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile, iar evenimentul este susţinut de ArCuB şi Primăria Sectorului 5.