Un centru cerebral asociat cu sarcasmul a fost identificat de cercetătorii americani în neurologie, potrivit unui studiu realizat de John Hopkins Medical School din oraşul Baltimore, informează dailymail.co.uk., citata de Mediafax.
Sarcasmul este adeseori considerat o formă de umor, dar se pare că pentru a-l detecta oamenii au nevoie de un anumit centru cerebral. Experţii în neurologie au descoperit că persoanele care au suferit vătămări la nivelul stratului sagital drept – o zonă de substanţă albă care se află între cortexul cerebral şi structurile subcorticale din creier – nu sunt capabile să detecteze sarcasmul.
Persoanele care au suferit un accident vascular cerebral prezintă adeseori vătămări în acea zonă a creierelor lor şi nu îşi dau seama atunci când membrii familiilor sau prietenii lor sunt sarcastici.
Potrivit cercetătorilor de la John Hopkins Medical School din oraşul american Baltimore, gravitatea vătămărilor suferite în acea zonă a creierului influenţează în mod direct capacitatea unei persoane de a detecta sarcasmul.
Chiar şi pentru persoanele sănătoase sarcasmul poate fi uneori dificil de detectat, iar anumite culturi folosesc mai des decât altele această formă de umor.
Comediile britanice, de exemplu, au reputaţia unor producţii deosebit de sarcastice.
De asemenea, anumite personaje, precum Blackadder din franciza TV omonimă, Chandler Bing din serialul „Prietenii tăi/ Friends” şi personajul de benzi desenate Daria folosesc sarcasmul cu regularitate.
Sarcasmul reprezintă o formă complexă de comunicare în care ascultătorul trebuie să înţeleagă înţelesul literar al spuselor vorbitorului.
Apoi, ascultătorul trebuie, de asemenea, să fie capabil să detecteze variaţiile de pronunţie şi accentuare a unor cuvinte, modificări ale pauzelor dintre cuvinte şi lungimii unor silabe, datorită cărora fraza vorbitorului diferă de o frază rostită cu sinceritate.
În cadrul acestui studiu, publicat în revista Neurocase, cercetătorii din Baltimore au realizat tomografii funcţionale ale creierelor unui număr de 24 de pacienţi care suferiseră accidente vasculare cerebrale, în timp ce aceştia ascultau 40 de comentarii sincere sau sarcastice.
Pacienţii au fost rugaţi să identifice frazele sarcastice.
Cercetătorii au descoperit astfel că pacienţii care au obţinut cele mai mici scoruri la acest test prezentau în acelaşi timp leziunile cele mai grave la nivelul stratului sagital drept.
Pacienţii cu cele mai grave leziuni au identificat doar 22% din totalul frazelor sarcastice.
Cei care nu prezentau leziune la nivelul acelei structuri cerebrale au reuşit să identifice 50% din totalul comentariilor sarcastice.
Potrivit LiveScience, la nivelul populaţiei generale, cei mai mulţi oameni ar trebui să fie capabili să identifice aproximativ 90% din comentariile sarcastice.