Vă place traiul la oraş, într-un apartament curat, perfect aseptizat? Atunci să nu vă mire faptul că suferiţi de alergii, astm sau alte boli inflamatorii cronice!
Oamenii de ştiinţă finlandezi ne-au atras recent atenţia asupra unui aspect cât se poate de serios şi actual.
Contactul redus cu natura şi biodiversitatea acesteia influenţează în mod negativ componenţa trupelor de bacterii ce sălăşluiesc alături de noi, în mod normal, la suprafaţa pielii, în tractul respirator şi în cel intestinal.
Studiile efectuate de aceştia au demonstrat că persoanele care trăiesc mai aproape de natură sunt “colonizate” de o mai mare varietate de microvieţuitoare, ceea ce le scade sensibilitatea la atacul alergenilor.
Sursa: ediţia tipărită a revistei Ce se întâmplă, doctore?