Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu şi preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, vor discuta, marţi, împreună cu toţi cei implicaţi despre inovaţia şi cercetarea în sistemul sanitar la conferinţa „Mediafax Talks about Innovation in HealthCare”.
Conferinţa va începe la Hotel Crown Plaza, sala Crowne Ballroom, de la ora 9.30, alături de ministrul Nicolǎescu şi preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, urmând să ia cuvântul ca lectori: Makis PAPATAXIARCHIS – Preşedintele Asociaţiei Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente; Gregory REEDER – Preşedintele Local American Working Group; Prof. Univ. Dr. Adrian STREINU – CERCEL – preşedintele Senatului UMF „Carol Davila” şi Manager General al Institutului de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”; Prof. Dr. Irinel POPESCU – Şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic al Institutului Fundeni şi Preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale; Prof. Dan GAIŢĂ – Preşedintele Fundaţiei Inimii şi Membru în Comitetul Director al World Health Federation; Adrian PANĂ – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii; Rodica NASSAR – Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor; Dr. Cristian UDROIU – Medic Specialist Cardiologie, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti; Florin BĂCANU – Medic primar oncolog, Spitalul Sf. Maria; Ioana MÎNDRUŢĂ – Coordonator în cadrul Programului Naţional de Epilepsie Farmacorezistentă şi Boli Rare şi Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Neurofiziologie Clinică; Paula HERLO – Jurnalist; Cezar IRIMIA – Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România; Rozalina LAPADATU – Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune şi Radu COMŞA – Consultant, Local American Working Group.
Conform OMS, în prezent există peste 30.000 de boli cunoscute şi doar pentru 25% dintre acestea s-a descoperit un tratament eficient. Prin urmare, pentru restul de 75% dintre afecţiunile cunoscute încă se caută un tratament, iar acest lucru se poate realiza doar prin continuarea investiţiilor în cercetarea şi dezvoltarea de noi molecule.
Conform ultimelor date EFPIA, România se află pe locul 21 la capitolul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare în medicină într-un clasament care cuprinde 31 de state europene. În România se investeşte în cercetare aplicativă şi dezvoltare în medicină 218 milioane euro, mult sub media europeană de 940 milioane euro. Investiţiile sunt doar în cercetare aplicativă deoarece în România nu există capacitate de a realiza cercetare fundamentală, aceasta fiind cea care aduce tratamente inovatoare şi descoperiri de noi molecule.
Având în vedere statisticile îngrijorătoare, la conferinţa „Mediafax Talks about Innovation in HealthCare” vom afla strategia Ministerului Sănătăţii privind inovaţia şi cercetarea în România, vom descoperi care sunt cele mai noi medicamente şi tratamente pentru bolile şi afecţiunile neglijate până acum, vom discuta despre medicina personalizată, considerată în prezent cea mai modernă şi inovatoare modalitate de tratament, vom încerca să găsim soluţii astfel încât noile tehnologii medicale să devină accesibile tuturor bolnavilor, vom afla cine investeşte în România, ce investiţii au făcut până acum companiile farmaceutice şi care sunt ariile terapeutice care beneficiază de cele mai multe fonduri, vom dezbate importanţa prevenţiei şi modalităţi prin care pacienţii pot fi mai bine informaţi, vom discuta despre epigenetică şi cancer şi inovaţia în tratarea cancerului, bolilor cardiologice, bolilor autoimune, diabetului şi hepatitei.
Alte teme de discuţie vizează medicina regenerativă, noi tehnologii şi aplicaţii pentru sănătate, informarea pacienţilor despre inovaţia şi tehnologiile noi in medicină, dar şi alinierea tratamentelor din România la nivelul standardelor Uniunii Europene.
Conferinţa este organizată de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorior Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
Evenimentul va reuni circa 250 de participanţi din domeniul Sǎnǎtǎţii, dar şi din domenii conexe: reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, CNAS, Colegiului Medicilor din România, producătorilor de medicamente, reprezentanţi din domeniul asigurărilor medicale, directori de spitale, medici pe diverse specializări, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, precum şi presă generalistă şi de specialitate.
Mai multe detalii despre agenda evenimentului „Mediafax Talks about Innovation in HealthCare” şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul mediafaxtalks.ro.