Fiecare nou-născut din Scoţia va primi un cadou, la naştere – un CD cu piese muzicale clasice, în speranţa că astfel îi va fi cultivată dragostea pentru muzică, informează bbc.co.uk, citată de Mediafax.
Proiectul aparţine Orchestrei Regale Naţionale a Scoţiei (RSNO), în parteneriat cu Asociaţia Grefierilor din Scoţia, şi va fi demarat anul viitor. CD-urile vor fi distribuite tuturor celor 220 de birouri de evidenţă a populaţiei din ţară şi se aşteaptă ca de acest cadou cultural să beneficieze până la 60.000 de familii.
Compilaţia numită „Astar Gaelic for journey” cuprinde cântece scoţiene, cântecele pentru copii şi piese clasice. CD-ul a fost înregistrat de Orchestra Regală Naţională scoţiană şi de corul de copii al acesteia, dirijor fiind Peter Oundjian.
„Când eram copil, naşul meu mi-a dat un mic pick-up, pe care l-am aşezat lângă pianul familiei şi la care am ascultat piesele compozitorilor mei preferaţi. În scurt timp, locul acela a devenit sanctuarul meu, un loc unde găseam bucurie. Am descoperit astfel că puterea şi frumuseţea muzicii poate cu adevărat transforma vieţile şi sper că beneficiarii lui Astar se vor bucura pentru mult timp de plăcerea muzicii”, spune Peter Oundjian.
Studii recente în acest sens au demonstrat că muzica poate avea un impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive a copiilor.
„Acest proiect deosebit va încuraja dezvoltarea timpurile a gustului pentru muzică la copiii din Scoţia. Vom oferi copiilor cel mai bun start în viaţă şi vom contribui la întărirea legăturilor dintre părinţi şi copii, încurajând familiile să folosească muzica pentru a consolida educaţia non-formală”, susţine şi Fiona Hyslop, secretar de stat în Ministerul Culturii de la Edinburgh.
Să nu uităm ca unele studii au arătat deja ca ritmurile muzicale cresc capacitatea intelectuală, datorită stimulării unor răspunsuri electrice în creier şi induc o stare de relaxare (nu degeaba cântecele de adormit copiii sunt cea mai veche soluţie pentru a adormi un copil), sau ar incuraja creativitatea copiilor.
Dr. Alfred Tomatis, un fizician francez, a demonstrat ca ascultând muzica lui Mozart, copiii se dezvoltă pe plan psihic mai bine (cartea sa a fost publicată în 1997 stârnind multe controverse la momentul respectiv). Această influenţă a fost denumită Efectul Mozart şi constă într-o serie de modificări pe care muzica compusă de Mozart le induce asupra proceselor psihice cum ar fi capacitatea de învăţare, atenţia şi memoria, în sensul îmbunătăţirii acestor funcţii, dar mecanismul prin care acest lucru se realizează nu a fost elucidat.