Numărul cazurilor de coronavirus confirmate zilnic creşte în continuare, atingând joi un nou record absolut, în România. 1.356 de persoane au fost depistate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 49.591 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
26.609 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 4.005 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.356 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 2.304 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 29.07.2020 (10:00) – 30.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (18 bărbaţi şi 17 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 12 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 35 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.265. Dintre aceştia, la ATI sunt internaţi 402 pacienţi.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.177.630 de teste. Dintre acestea 23.346 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.566 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.780 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 56 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 30 iulie.
Pe teritoriul României, 3.155 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.223 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 18.244 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 96 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.008 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.120 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 885 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 294.475 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 6 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.479 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 561 în Spania, 124 în Franţa, 2.551 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 16 în Grecia, 2 în Cipru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia şi Republica Congo. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 123 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia şi unul în Republica Congo, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 165 au fost declaraţi vindecaţi: 135 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.