Un studiu american recent sugerează faptul că persoanele care nu consumă deloc alcool prezintă un risc mai mare de a muri prematur, informează businessinsider.com, citat de Mediafax.
Potrivit acestui studiu, persoanele care consumă alcool cu regularitate prezintă un risc mai mic de deces prematur în comparaţie cu persoanele care nu au băut alcool niciodată.
Studiul, care a fost realizat pe indivizi cu vârstele cuprinse între 55 şi 65 de ani, pe o perioadă de 20 de ani, a ţinut cont de variabile diverse, precum statutul socio-economic şi frecvenţa practicării unor activităţii fizice.
Coordonat de Charles Holahan, profesor de psihologie la Universitatea Texas din Austin, acest studiu a descoperit că ratele de mortalitate au fost cele mai ridicate în rândul persoanelor care nu au băut alcool niciodată, mai mici pentru băutorii înveteraţi şi cele mai scăzute pentru voluntarii care consumau băuturi alcoolice cu moderaţie (1-3 pahare pe zi).
Dintre cei 1.824 de participanţi, 41% dintre băutorii moderaţi au murit prematur, în timp ce în rândul voluntarilor care nu consumau deloc alcool acest procent a fost de 69%. Băutorii înveteraţi au beneficiat şi ei de o rată mai mică (60%) în comparaţie cu voluntarii care nu consumau deloc alcool.
În ciuda riscurilor crescute de ciroză şi câteva tipuri de cancer, fără a mai menţiona dependenţa, accidentele şi afectarea puterii de judecată, fenomene asociate frecvent cu consumul abuziv de alcool, persoanele care sunt mari consumatoare de alcool prezintă, în general, un risc mai mic de deces decât persoanele care nu consumă deloc băuturi alcoolice.
O explicaţie posibilă ar consta în faptul că alcoolul poate fi un excelent „lubrifiant social”, iar comportamentele sociabile sunt considerate esenţiale pentru menţinerea sănătăţii fizice şi mintale. De asemenea, persoanele care nu beau alcool prezintă semne mai pronunţate de depresie decât consumatorii de alcool.