Un tânăr de 25 de ani a intrat în comă în urma unui accident care i-a provocat leziuni la nivelul creierului. El a reuşit să-şi recapete cunoştinţa după ce medicii au folosit o tehnică nouă, cu ultrasunete, pentru a-i reactiva creierul.
În trecut, singurul mod în care o astfel de tehnică putea fi aplicată era prin punerea electrozilor direct în creier, o operaţiune pe care oamenii de ştiinţă o considerau foarte riscantă, potrivit The Independent. Astfel, reuşita în cazul tânărului de 25 de ani poate fi considerată o premieră la nivel mondial, notează Gândul.
Cercetătorii vor să testeze această tehnică şi pe alţi pacienţi şi, dacă aceasta se va dovedi una de succes, ar putea fi construit un dispozitiv special pentru „trezirea” celor aflaţi într-o stare vegetativă sau de cunoştinţă minimă.
Medicii au avertizat, pentru orice eventualitate, că este posibil ca pacientul să se fi recuperat de unul singur şi că recuperarea venită imediat după folosirea ultrasunetelor ar putea fi doar o coincidenţă.
Medicii au descris schimbările produse la nivelul creierului tânărului de 25 de ani ca fiind „remarcabile”.
Înainte de folosirea ultrasunetelor, pacientul arăta semne minime de cunoştinţă sau de înţelegere a ceea ce i se spunea şi arăta mici semne de mişcare a corpului.
„La o zi după tratament, capacitatea lui de răspuns s-a îmbunătăţit considerabil. Trei zile mai târziu pacientul şi-a recăpătat în totalitate cunoştinţa şi capacitatea de înţelegere a cuvintelor şi putea comunica prin mişcările capului”, se arată într-o declaraţie a cercetătorilor.
Dispozitivul a fost inventat de profesorul Alexander Bystritsky de la Universitatea California Los Angeles, care a participat şi la testarea aparatului. Dispozitivul construieşte energie acustică, iar aceasta este împrăştiată în diferitele părţi ale creierului. Cercetătorii au confirmat că bărbatului i s-a făcut acest tratament de 10 ori, timp de 30 de secunde de fiecare dată.