O simplă infecţie poate afecta inteligenţa pe termen lung!

O simplă infecţie la nivelul corpului poate avea un impact atât de puternic asupra creierului, încât poate duce la scăderea coeficientului de inteligenţă, potrivit unui nou studiu.
  • Publicat:
O simplă infecţie poate afecta inteligenţa pe termen lung!

O simplă infecţie la nivelul corpului poate avea un impact atât de puternic asupra creierului, încât poate duce la scăderea coeficientului de inteligenţă, potrivit unui nou studiu.

Cercetătorii danezi, citaţi de Daily Mail, susţin că legătura este cât se poate de reală şi, cu cât mai numeroase sunt infecţiile cu atât mai mare este impactul la nivel cerebral. Ei avertizează că efectul poate dura ani de zile.

Conform Mediafax, în timp ce efectul a fost observat în urma infecţiilor apărute în diferite părţi ale corpului – cum ar fi stomacul, tractul urinar sau la nivel tegumentar – manifestarea cea mai puternică a apărut în urma infecţiilor la nivelul creierului.

Cercetătorii au observat că cei care fuseseră internaţi în spital ca urmare a unei infecţii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu 1.6 decât media. În cazul celor care au ajuns la spital de cinci sau mai multe ori, scorul era cu 9.44 mai mic decât media. Coeficientul mediu de inteligenţă nu depăşeşte 115.

Cercetătorii susţin că studiul este cel mai mare de acest tip realizat până în prezent şi demonstrează legătura evidentă între nivelurile infecţiei şi reducerea capacităţilor mintale.

Potrivit studiului, publicat în revista PLOS ONE, cu cât infecţia este mai severă, cu atât mai puternic  este efectul asupra creierului.

Autorul studiului, doctorul Michael Eriksen Benrós, de la Universtitatea din Copenhaga susţine că infecţiile pot afecta creierul direct, dar şi prin intermediul inflamaţiilor periferice, care afectează deopotrivă creierul şi capacitatea mintală.

“Infecţiile erau asociate, până acum, atât cu depresia cât şi cu schizofrenia, fiind demonstrată şi legătura cu modificarea capacităţilor cognitive în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu demenţă. Acesta este primul studiu de anvergură care sugerează că infecţiile pot afecta atât creierul cât şi capacităţile cognitive ale pacienţilor sănătoşi” susţine Benrós. Acesta a adăugat că nu doar infecţiile ci şi sistemul imunitar poate avea un rol în afecţiuni mintale.

În mod normal, creierul este protejat de sistemul imunitar, dar poate fi, totuşi, afectat de infecţii şi inflamaţii.

“Putem observa că şi creierul este afectat de tot felul de infecţii, astfel că este important să continuăm cercetările în privinţa mecanismelor care stau în spatele legăturii dintre sistemul imunitar şi sănătatea mintală”, a mai spus Benrós.

Studiul a fost realizat de un grup de cercetători de la universităţile din Copenhaga şi Arhaus şi a presupus urmărirea unui număr de 190.000 de danezi născuţi între 1974 şi 1994, al căror coeficient de inteligenţă a fost evaluat în perioada 2006 – 20012. Aproximativ 35% dintre subiecţi au fost spitalizaţi din cauza infecţiilor înaintea derulării testului.

“Se pare că însuşi sistemul imunitar poate afecta creierul într-o asemenea măsură încât capacităţile cognitive, măsurate în urma testului de inteligenţă, vor fi afectate mult timp după vindecarea infecţiei”, adaugă Eriksen Benrós. Cercetătorul speră că aflând mai multe despre această legătură vor putea fi prevenite afecţiunile la nivel mintal şi îmbunătăţite viitoarele tratamente.

Experimentele precedente realizate pe animale au demonstrate că sistemul imunitar poate afecta capacităţile cognitive.

Urmărește CSID.ro pe Google News