Obezitatea la volan – cum te pot omorî câteva kilograme în plus?

Şoferii supraponderali sunt mult mai expuşi riscului de a deceda în accidente rutiere, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă americani de la Universitatea West Virginia.
  • Publicat:
Obezitatea la volan – cum te pot omorî câteva kilograme în plus?

Şoferii supraponderali sunt mult mai expuşi riscului de a deceda în accidente rutiere, arată un studiu al oamenilor de ştiinţă americani de la Universitatea West Virginia.

Potrivit specialiştilor, persoanele care au un indice de masă corporală (IMC) peste 40 riscă să aibă mai mult de suferit în urma coliziunii cu alt autoturism decât o persoană cu greutate şi IMC normale.
Din acest motiv, se doreşte ca pe viitor să fie schimbat design-ul autoturimelor, astfel încât atât şoferul cât şi pasagerii, indiferent de greutatea pe care o au, să fie în deplină siguranţă la volanul respectivei maşini.

Pentru studiu au fost analizate date obţinute din centrele specializate infotrafic din Statele Unite, iar concluziile arată că persoanele încadrate în gradul 3 de obezitate (egal sau peste 40) au un risc cu 80% mai mare de a deceda în urma unui accident rutier, cele din clasa 2 (IMC între 35-40 kg/m2) cu 50% iar subiecţii din categoria 1(30 – 34,9 kg/m2) au cu 20% mai multe şanse să moară în urma coliziunii dintre autoturisme.

De asemenea, o altă observaţie importantă desprinsă în urma acestui studiu sugerează că femeile obeze sunt mai predispuse riscului de deces într-un accident de maşină spre deosebire de bărbaţii cu greutate crescută.

Ca o posibilă explicaţie pentru informaţiile descoperite, autorii studiului spun că grăsimea corporală poate influenţa enorm felul în care reacţionează corpul în cazul unei coliziuni.
Mai exact, atunci când maşina se loveşte de un obstacol, chiar şi la viteze scăzute, corpul persoanei obeze este împins în faţă cu mai multă putere decât în cazul unei persoane cu greutate normală, şi astfel apare riscul crescut de vătămare fizică, hemoragie internă şi lovituri fatale la nivelul creierului.

 

Sursa: telegraph.co.uk

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult