Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii şi Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice cer Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să caute soluţii pentru compensarea operaţiilor pentru pacienţii cu obezitate morbidă.
Într-o scrisoare deschisă trimisă, joi, ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi preşedintelui CNAS, Vasile Ciurchea, preşedinţii celor două organizaţii profesionale explică nevoia compensării costurilor operaţiilor, cel puţin la pacienţii cu obezitate morbidă.
„Aşa cum suntem convinşi că ştiţi, obezitatea şi comorbidităţile acesteia (în primul rând hipertensiunea arterială şi diabetul zaharat tip 2) reprezintă una dintre cele mai grave provocări (dacă nu cea mai gravă) la adresa sănătăţii populaţiei în lume, dar şi în ţara noastră. Studiile epidemiologice populaţionale recent efectuate în ţara noastră (studiul Predatorr şi studiul ORO) confirmă faptul că ne înscriem, din păcate, în aceleaşi tendinţe îngrijorătoare privind incidenţa şi prevalenţa obezităţii observate şi în celelalte ţări europene”, se arată în scrisoare.
Potrivit semnatarilor, deşi cercetătorii şi practicienii fac eforturi continue pentru găsirea soluţiilor terapeutice optime, intervenţiile farmacologice au efecte modeste, iar optimizarea stilului de viaţă, deşi cu o eficienţă confirmată, are în continuare probleme majore de aderenţă, mai ales în obezitatea morbidă.
„Studii importante, efectuate pe un număr mare de pacienţi, cu o durata de urmărire a efectelor de peste 10 ani şi comunicate în reviste de cea mai înaltă calitate, au demonstrat convingător beneficiile chirurgiei bariatrice atât în ceea ce priveşte creşterea calităţii vieţii şi creşterea speranţei de viaţă cât şi în ceea ce priveşte reducerea costurilor de îngrijire a acestor pacienţi”, arată preşedinţii asociaţiilor medical
În scrisoare se mai menţionează că în România sunt mulţi chirurgi care s-au perfecţionat în efectuarea acestor intervenţii.
„Din păcate însă, costurile materialelor necesare fac ca accesibilitatea pacienţilor la aceste intervenţii să fie foarte redusă. Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să găsiţi soluţii pentru compensarea acestor costuri, cel puţin parţial şi cel puţin pentru pacienţii cu obezitate morbidă. Am recurs la procedura scrisorii deschise având în vedere faptul că decizia d-voastră ar putea fi susţinută şi de societatea civilă”, se mai spune în scrisoarea adresată autroităţilor şi semnată de conf. dr. Gabriela Roman şi conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii , respectiv al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.