Competenţele manageriale a 83 de femei din Bucureşti şi judetul Timiş au fost recunoscute şi certificate de către Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România, APFR Timişoara prin proiectul Şcoala Naţională a Femeilor Manager.
Cele 83 de persoane au parcurs şi finalizat cu succes cursurile de la Şcoala Naţională a Femeilor Manager în perioada ianuarie – februarie 2012.
Programul de formare parcurs include 8 module de dezvoltare ce vizează competenţe specifice de management: stabilirea unor obiective strategice de dezvoltare, analiza resurselor necesare implementării unui plan strategic, managementul riscului, comunicare şi negociere, susţinerea unui discurs în public, dezvoltarea unei strategii şi plan de marketing.
Până în noiembrie 2013, încă 1.117 femei active pe piaţa forţei de muncă din România, cu studii superioare finalizare vor obţine certificat acreditat pentru ocupaţia de Manager şi setul comun de competenţe, Competenţe anteprenoriale.
Persoanele care doresc să participe la cursurile Şcolii Naţionale a Femeilor Manager se pot înscrie până în iunie 2013 prin depunerea dosarului de înscriere.
Mai multe informaţii pe www.snfm.ro.