Cei mai mulţi dintre noi nu ne născuserăm încă atunci când au apărut pentru prima dată pe piaţă anticoncepţionalele. Încercările de a controla viaţa sexuală prin diferite metode de-a lungu timpului au pus adesea în pericol viaţa femeilor (asa cum sunt retragerea sau metoda calendarului), însă un lucru a fost mereu clar: oamenii îşi doresc de când e lumea să se bucure de sex fără ca acesta să implice riscul privind o sarcină apărută într-un moment nepotrivit.
În scurt timp de la apariţie, anticoncepţionalele au fost rafinate astfel încât astăzi, acestea sunt una dintre cele mai sigure şi eficiente metode contraceptive disponibile pentru femei.
Cercetarea Emergency Contraception Study, realizată de Millward Brown cu sprijinul companiei de farmaceutice Gedeon Richter, scoate la iveală o statistică îngrijorătoare: 43% dintre româncele care au rămas însărcinate fără a planifica acest lucru nu pot indica momentul care a dus la apariţia sarcinii. Motivele includ lipsa contracepţiei sau folosirea unei metode de protecţie riscante: retragerea, metoda calendarului sau prezervativul, care adesea alunecă sau se rupe. Mai mult, 1 din 4 femei a recurs cel puţin o dată la avort, ca soluţie pentru o sarcină nedorită.
Astăzi, cea mai simplă şi sigură alternativă pentru a preveni o sarcină neplanificată după ce contactul sexual neprotejat s-a consumat este pilula de a doua zi. Este eficientă până la 72 de ore după contactul sexual si funcţionează pentru că poate întârzia ovulaţia pentru scurt timp, astfel încât să împiedice apariţia sarcinii. Pilula de a doua zi este disponibilă în farmacii şi este cu atât mai eficientă cu cât este folosită mai repede – preferabil, în primele 24 de ore.
E drept, pilula de a doua zi este o invenţie mai recentă, însă, tocmai de aceea, are de partea sa tehnici moderne de cercetare care au făcut posibilă dezvoltarea unei soluţii sigure pentru organismul femeii. Şi, pentru că orice este nou, este material excelent pentru mituri, iată cele mai frecvente opinii greşite despre pilula de a doua zi: