Despre crizele din sistemul românesc de sănătate şi despre situaţia pacienţilor români se pot scrie cărţi. Deşi România este o ţară membră a Uniunii Europene, sistemul sanitar are foarte multe aspecte de îmbunătăţit. Iată ce noi reglementări au fost aprobate de Guvern în favoarea pacienţilor români.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că unii pacienţi români vor avea parte de un acces mai facil la tratamente şi servicii medicale.
Printre măsurile adoptate de Executiv, se numără extinderea exceptării temporare a obligatiei de plată a taxei clawback, de la 2 la 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană. Ce înseamnă asta? Prin această măsură se asigură continuitatea accesului la imunoglobulină şi prezenţa pe piaţă a medicamentelor derivate din sânge uman şi plasmă umană, medicamente care nu au alternativă terapeutică.
O altă reglementare cuprinsă în actul normativ este menită să îmbunătăţească accesul pacienţilor la serviciile medicale necesare, prin modificarea Ordonanţei 28/2003. Astfel, pacienţii cu afecţiuni grave, pentru care nu pot fi asigurate servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pot beneficia de tratamente în străinătate sau asigurate de furnizorii privaţi de servicii medicale din România. Prin aceasta reglementare se creează cadrul legal în vederea modificării Ordinului 50/2004, astfel încât tratamentele acordate în unităţi spitaliceşti din străinătate, precum şi cele acordate de furnizorii privaţi de servicii medicale din România, să fie suportate din Bugetul Ministerului Sănătăţii.
„Criteriile de selectare a furnizorului de servicii medicale pentru pacienţii care nu pot fi trataţi în sistemul public de sănătate vor fi aceleaşi pentru furnizorii din străinătate şi din ţară. Pacienţilor cu afecţiuni extrem de grave care au nevoie de tratamente pe care nu le putem asigura în sistemul public de sănătate, trebuie să le acordam şansa de a se putea trata şi în România, nu doar în străinătate, dacă acest lucru este posibil. În primul rând, este important pentru că oferim pacientului acces la tratamente cu eliminarea unor costuri importante, cum ar fi cele cu transportul şi cazarea în străinătate. De asemenea, putem vorbi şi de asigurarea unui confort al comunicării în aceeaşi limbă în relaţia pacient-personal medical, comunicarea medic-pacient fiind foarte importantă în rezolvarea problemelor de sănătate. Nu în ultimul rând, putem vorbi şi de o economisire a unor sume importante, ceea ce ne va permite să asigurăm accesul la tratamentele necesare pentru un număr cât mai mare de pacienţi”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii.