Heliul lichid, cel mai rece element de pe Pământ, este util pentru ca magneții din RMN să funcționeze corect. Fără acesta, medicii ar pierde o ustensilă critică pentru diagnostic. Fizicienii atrag atenția că există o cantitate finită de heliu pe Pământ, iar odată ce se evaporă, este pierdută pentru totdeauna.
Deficitul de heliu este astfel un motiv de îngrijorare pentru medici, întrucât este folosit intens în investigațiile RMN (Imagistică prin rezonanță magnetică).
Heliul este cunoscut popular pentru baloanele ușoare care plutesc în aer. Acest lucru se întâmplă pentru că heliul este mai ușor decât aerul. Puțini știu însă că acest element chimic este utilizat în industria medicala, pentru a păstra magneții din RMN îndeajuns de reci pentru a funcționa.
Heliul este un element rar, neregenerabil, care se găsește în adâncul scoarței terestre. Pământul se aflat în deficit și, la un moment, dat ar putea lăsa spitalele fără o investigație critică pentru pacienți.
„Heliul a devenit o mare îngrijorare. Mai ales acum, cu situația geopolitică actuală”, a spus Mahadevappa Mahesh, profesor de radiologie la Universitatea Johns Hopkins de Medicină din Baltimore.
Rusia urma să furnizeze aproape o treime din heliul mondial, cu ajutorul unei instalații gigantice construite în estul țării. Un incendiu din luna ianuarie a stricat însă planurile și, deși instalația ar putea relua operațiunile, comerțul nu ar fi posibil cu multe țări, din cauza războiului început de Vladimir Putin în Ucraina.
În SUA, furnizorii de heliu raționalizează elementul, având prioritate industria sănătății și reducerea utilizării lui în scopuri mai puțin esențiale.
„Probabil că nu vom mai găsi baloane cu heliu, în magazinele pentru cadouri”, spune Donna Craft, un expert din SUA.
Deși investigația cu RMN se desfășoară în mod normal, iar pacienții beneficiază de ea potrivit programărilor, e posibil ca prețul heliului să crească cu 30% , apreciază experții, și astfel viitorul RMN-urilor rămâne incert.
RMN sau imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) este o analiză simplă, nedureroasă, recomandată frecvent persoanelor care prezintă suspiciunea de cancer. Prin intermediul undelor electromagnetice, al magneţilor de mare putere şi al unui computer ultraperformant, această analiză ajută la obţinerea unor imagini foarte detaliate, din mai multe unghiuri, a unor secţiuni din corpul omenesc şi poate deosebi ţesuturile normale de cele deteriorate.
Menținerea unui câmp magnetic datorită unui curent supraconductiv al unui RMN necesită frig extrem. Aici intervine heliul: cu un punct de fierbere de minus 233 de grade Celsius, heliul lichid este cel mai rece element de pe Pământ. Pompat în interiorul unui magnet RMN, heliul lasă curentul să circule fără rezistență.
„Heliul este modul în care magnetul există în mod continuu. Este o ustensilă esențială”, a spus Mahesh.
Un aparat RMN conține aproximativ 2.000 de litri de heliu lichid, deși furnizorii trebuie să reumple orice heliu care fierbe. Mahesh estimează că un aparat RMN utilizează 10.000 de litri de heliu lichid pe durata sa de viață. SUA sunt printre consumatorii cei mai mari de heliu din lume, cu peste 12.000 de aparate RMN, în 2015.
Problema cea mai mare este că nu există un element chimic îndeajuns de rece, care ar putea înlocui heliul momentan. „Nu există nicio alternativă. Fără heliu, RMN-urile ar trebui să se oprească”, spune un furnizor de heliu.
Producătorii de aparate de rezonanță magnetică încearcă să dezvolte RMN-uri care necesită mai puțin heliu lichid. Cu toate acestea, procesul este unul de durată întrucât înlocuirea miilor de aparate care cântăresc fiecare în jur de 240 de kilograme.
Deficitul îi obligă pe oamenii pe știință să descopere modalități prin care să poată continua efectuarea investigației prețioase, dar fără utilizarea de heliu lichid. Potențialele descoperiri ar putea schimba investigația pentru totdeauna.
„Există o cantitate finită de heliu pe Pământ. Odată ce se evaporă, este pierdută pentru totdeauna în spațiu”, spune Philip Kim, fizician la Universitatea Harvard.
RMN-ul joacă un rol foarte important în diagnosticul şi tratamentul cancerului, deoarece poate indica precis zonele în care există ţesut tumoral, precum şi stadiul de dezvoltare a acestuia. Este o analiză recomandată şi pentru identificarea metastazelor.
În cazul analizei ţesuturilor moi din organism, imagistica prin rezonanţă magnetică este adesea recomandată în detrimentul tomografiei computerizate (CT), deoarece este mai precisă, ca urmare a substanţelor de contrast utilizate. Mai mult decât atât RMN-ul este şi mult mai sigur pentru pacient, deoarece nu utilizează raze X, spre deosebire de CT şi radiografii. Astfel, este indicată în cazul unor suspiciuni de cancer la nivelul capului, măduvei spinării, oaselor etc.
RMN-ul este indicat în special pentru identificarea:
De asemenea, RMN-ul este indicat şi în stadiile de debut ale cancerului cervical sau de vezică urinară, dar şi pentru vizualizarea ţesuturilor după tratamentul chirurgical sau radioterapeutic/chimioterapeutic.
Sursa: NBC News