Potrivit unui nou studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences, persoanele infectate cu noul coronavirus care nu prezintă simptome ar fi de vină pentru jumătate din cazurile de COVID-19 în America.
Aceste persoane sunt numite de cercetători „răspânditori silenţioşi ai coronavirusului” deoarece sunt asimptomatice şi nu conştientizează că pot transmite boala, deşi nu prezintă simptome specifice COVID-19.
De asemenea, lipsa manifestărilor îi poate determina pe aceşti oameni să nu poarte masca de protecţie sau să o poarte incorect, sub bărbie, cu nasul pe afară, şi să continue să meargă în spaţii publice aglomerate, considerând că nu există niciun pericol ca persoanele din jurul lor să fie infectate.
„Suntem încă în primul val al pandemiei de coronavirus”, a declarat recent dr. Anthony Fauci, medic imunolog şi director al Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite ale Americii.
„Am avut parte de o creştere explozivă a numărului de noi cazuri de COVID-19 odată cu relaxarea măsurilor. Oamenii au trecut de la carantină la o relaxare totală, nu mai respectă deloc măsurile de protecţie. Dacă vrem să scăpăm cât mai curând de această pandemie, trebuie să depunem toţi eforturi: să purtăm mască de protecţie în spaţiile închise, să evităm mulţimile, să ne spălăm frecvent pe mâini, să evităm să ne atingem faţa, nasul, gura, ochii cu mâinile neigienizate şi, foarte important, să stăm la distanţă unii faţă de alţii. Chiar dacă majoritatea cazurilor de COVID-19 sunt forme uşoare, uneori chiar asimptomatice, trebuie să respectăm aceste reguli”, a adăugat medicul.
De asemenea, studiul atrage atenţia asupra faptului că mai mult de o treime din „răspânditorii silenţioşi” trebuie identificaţi şi izolaţi, pentru a preveni apariţia unor focare imense de COVID-19 în următoarea perioadă.
America este pe primul loc în ceea ce priveşte cazurile de COVID-19, dar şi numărul deceselor cauzate de această boală. Potrivit worldometers.info, la momentul redactării acestei ştiri erau confirmate 3,5 milioane de cazuri de infecţie cu noul coronavirus şi aproape 140.000 de decese.