Sentimentul de izolare socială ne poate determina să acţionăm fără prea mult discernământ în faţa unor aşa-zise oportunităţi financiare, potrivit unui studiu apărut în publicaţia Journal of Consumer Research şi care atrage atenţia asura faptului că persoanele singuratice sunt predispuse la a-şi asuma riscuri financiare destul de periculoase.
În încercarea de a fi acceptată într-un grup social şi pentru a reuşi să menţină relaţii strânse cu alţi indivizi – cu alte cuvinte, pentru a-şi satisface două dintre cele mai importante nevoi umane, o persoană poate fi dispusă să investească sau să sacrifice resurse financiare importante.
În absenţa suportului social, adică a prietenilor, aceasta va avea tendinţa de a se arunca în situaţii riscante din punct de vedere financiar, va avea tendinţa de a cheltui mai mult decât restul indivizilor, în încercarea de a-şi găsi un loc într-un grup. În plus, singurătatea o poate împinge la a lua decizii cu grad înalt de risc şi de multe ori greşite, care conduc la pierderi financiare, ne explică autorii studiului, Rod Duclos (Hong Kong University of Science & Technology), Echo Wen Wan (University of Hong Kong) şi Yuwei Jiang (Hong Kong Polytechnic University).
Sentimentul de singurătate sau de respingere este destul de comun, având în vedere faptul că relaţiile romantice nu par să ţină o veşnicie, mai ales în cazul adulţilor tineri, o mulţime de persoane îşi pierd prietenii sau îi îndepărtează din pricina programului încărcat de la serviciu, alţii sunt ignoraţi la întruniri sociale, nu sunt luaţi în considerare în cadrul conversaţiilor de grup, amiciţiile se pot sfârşi oricând.
Oricine poate trece prin momente de singurătate, iar atunci – spun autorii studiului – sunt expuşi unui risc crescut de a lua decizii greşite în privinţa resurselor financiare, ca urmare a tristeţii, a dorinţei disperate de a se reintegra într-un grup.