Peste 1 milion de români suferă de boli rare, 90% dintre acestea fiind nediagnosticate sau diagnosticate greșit

Dacă o țară nu are un plan național, înseamnă că acea țară nu prioritizează bolile rare ca o problemă de sănătate publică și a dreptului omului.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Peste 1 milion de români suferă de boli rare, 90% dintre acestea fiind nediagnosticate sau diagnosticate greșit
Sursa foto: profimediaimages.ro

Elaborarea, evaluarea și reînnoirea planurilor și strategiilor naţionale pentru bolile rare ar trebui să rămână o prioritate-cheie pentru toate ţările. Este foarte important ca publicul larg să înțeleagă complexitatea bolilor rare și necesitatea unei abordări integrate.

Specificitățile bolilor rare, respectiv un număr limitat de pacienți și lipsa cunoștințelor și expertizei relevante, combinate cu numărul mare de boli și diversitatea afectărilor sunt provocări pentru diagnosticarea corectă și la timp a acestor afecțiuni. Este nevoie de o dezvoltare pe termen lung a unui plan  eficient pentru bolile rare, plan care să fie susținut de autorități, lideri de opinie și experți.

Peste 1 milion de români suferă de boli rare

Adoptarea unui plan național pentru bolile rare înseamnă accesul mai ușor la informațiile necesare și găsirea de soluții mai rapid și mai eficient.

„Planurile naționale pentru boli rare au fost dezvoltate aproape în toate statele membre (25 de țări) din Uniunea Europeană cu scopul de a avea strategii de abordare integrată a pacienților cu boli rare. Evident că aceste planuri pentru boli rare nu pot să funcționeze singure și trebuie integrate în strategia națională de sănătate și să fie finanțate.

Există un grup tehnic de lucru la Ministerul Sănătății, cu întâlniri săptămânale pe tematica bolilor genetice și a bolilor rare, dar acesta este doar un prim pas. Este absolut necesar să avem un plan național de boli rare integrat în Strategia Națională de Sănătate.

Avem nevoie de program de testare genetică, de extinderea screeningului neonatal. Din păcate, în prezent se face screening natal doar pentru 3 boli, față de alte țări unde se face pentru 7, 8, 21 sau 48 de boli”, a declarat Dorica Dan, președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare România și a Asociației Române de Cancere Rare.

Dacă o țară nu are un plan național, înseamnă că acea țară nu prioritizează bolile rare ca o problemă de sănătate publică și a dreptului omului, adaugă Victoria Hedley, Rare Disease Policy Manager la Newcastle University:

Fiecare pacient are dreptul la o îngrijire corespunzătoare și la un tratament adecvat. Este absolut necesar să avem un plan european, nicio țară nu poate reuși de una singură. Este nevoie ca grupurile de experți să se adune într-un spațiu comun și să facă schimb de bune practici. Comisia Europeană trebuie să transmită un mesaj în acest sens, cum a făcut-o și în anii trecuți, astfel încât țările să găsească sursele de finanțare necesare. Planurile trebuie să conțină soluții specifice, ușor de atins și de măsurat.

1.000.000 de pacienți cu afecțiuni rare, 90% dintre acestea fiind nediagnosticate sau diagnosticate greșit

În România nu există registre naționale de pacienți, dar se estimează că aproape 25.000 de oameni sunt diagnosticați cu cancere rare în fiecare an și că există peste 1.000.000 de pacienți cu boli rare, 90% dintre acestea fiind nediagnosticate sau diagnosticate greșit.

În Europa, o boală este considerată rară când afectează mai puțin de 1 din 2,000 de indivizi, iar în SUA o boală este considerată rară atunci când afectează mai puțin de 200.000 de indivizi într-un interval de timp.

80% dintre bolile rare au cauză genetică, în timp ce altele sunt rezultatul infecțiilor (bacteriene sau virale), al alergiilor și cauzelor de mediu sau sunt degenerative și proliferative.

Urmărește CSID.ro pe Google News