Peste 70% dintre români aleg vrăjitoarele în locul psihologului

Potrivit unui studiu realizat la iniţiativa Colegiului Psihologilor din România, mai bine de două treimi dintre români aleg să meargă la vraci sau la vrăjitoare atunci când au probleme de natură emoţională, în loc să se ducă la un psiholog.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Peste 70% dintre români aleg vrăjitoarele în locul psihologului

Potrivit unui studiu realizat la iniţiativa Colegiului Psihologilor din România, mai bine de două treimi dintre români aleg să meargă la vraci sau la vrăjitoare atunci când au probleme de natură emoţională, în loc să se ducă la un psiholog.

Rezultatele sutdiului arată că 15% dintre persoanele chestionate s-ar adresa unui preot sau bio-energetician, vraci ori vrăjitoare, iar 10% preferă să discute cu familia ori prietenii despre problemele pe care le au.

Situaţia persoanelor care suferă de depresie, insomnii sau chiar se gândesc la sinucidere este una extrem de delicată în ţara noastră, mai ales dacă ţinem cont şi de faptul că în România programele de asistenţă psihologică nu sunt decontate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Aşadar, este lesne de înţeles că majoritatea pacienţilor care suferă de astfel de tulburări emoţionale preferă să se adreseze unor persoane neatestate din punct de vedere medical, care promit să vindece astfel de probleme la costuri semnificativ mai mici decât serviciile unui medic specialist.

Din păcate, însă, în astfel de situaţii pacientul nu conştientizează că amânând vizita la medic îşi poate agrava boala şi ajunge la cabinet când este deja prea târziu ori boala se află într-un stadiu de evoluţie avansat iar tratamentul este mult mai dificil.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult