O echipă multidisciplinară de specialişti ai spitalului Life Memorial Hospital, cel mai mare spital din cadrul Grupului MedLife, au gestionat cu succes cazul unui copil care s-a născut cu tromboză de venă ombilicală.
Conform studiilor existente, este primul caz de acest fel înregistrat în România, în care copilul se naşte viu şi reuşeşte să supravieţuiască datorită unui management medical corespunzător, şi al 22-lea la nivel mondial, penultimul nou-născut care a supravieţuit acestei afecţiuni fiind raportat în Japonia.
Tromboza de vase ombilicale este o afecţiune extrem de rară ce apare în sarcină şi al cărei rezultat este aproape întotdeauna fatal pentru făt. Aceasta presupune dezvoltarea de cheaguri de sânge (aşa numitul tromb) pe venă şi/sau arterele care asigură supravieţuirea fătului, obstrucţionând circulaţia sanguină. Obstrucţia facilitează extinderea trombului până la ocluzia completă a vaselor de sânge, cu punerea în pericol a vieţii fătului.
Complicaţiile după naştere includ extinderea trombozei în interiorul vaselor de sânge ale fătului, cu afectarea funcţiilor vitale.
Incidenţa acestei afecţiuni raportată în literatura de specialitate este între 1 la 1.000 până la 4.000 de naşteri şi este dificil de estimat, întrucât majoritatea cazurilor sunt diagnosticate post mortem, cauzele fiind neelucidate până la acest moment.
„Sunt extrem de mândru de faptul că am reuşit să gestionăm cu succes un astfel de caz în cadrul sistemului MedLife şi mai cu seamă să oferim şansa de supravieţuire unui nou născut, într-un context atât de vulnerabil. Au existat două etape extrem de importante: momentul în sine al naşterii şi gestionarea acestuia în timp util. Riscul, în astfel de situaţii, este ca tromboza să ajungă mai departe, iar copilul aflat în uter să facă tromboză pe vena portă, vasele intestinale şi pe cele renale, iar în final să moară, din lipsă de oxigen. Monitorizarea continuă şi managementul medical derulat de echipa de neonatologie imediat după naştere a reprezentat cea de-a doua etapă extrem de importantă pentru supravieţuirea copilului şi implicit pentru rezolvarea acestui caz cu succes”, spune Prof. Dr. Dimitrie Pelinescu Onciul, director al spitalului Life Memorial Hospital şi medicul care a realizat operaţia cezariană.
„În acest moment nu există o conduită terapeutică standard cu privire la tratamentul anticoagulant în astfel de cazuri, acestea fiind la stadiul de raportări în lume. Există două extreme: ori sângele nu mai circulă, pentru că toate trombocitele se precipită în vase, şi atunci ne confruntăm cu o tromboză, aşa cum s-a întâmplat în cazul acestui copil, ori, în cealaltă extremă, sângele e prea fluid şi pacientul sângerează peste tot. Dificultatea cazului este datorată faptului că la nou-născuţi, intervalul terapeutic între cele două limite, tromboza şi hemoragia, este foarte restrâns. Aşa că singura soluţie acceptabilă era să-i menţinem funcţia de coagulare în limite normale, printr-o monitorizare foarte atentă, lucru pe care l-am reuşit cu succes, copilul fiind externat într-o formă foarte bună. Conduita din primele momente este extrem de importantă, de aceea un merit deosebit îi revine şi colegei care a preluat copilul la naştere, Dr. Raluca Olteanu şi care a ştiut imediat ce are exact de făcut”, a spus Conf. Dr. Adrian Toma, medic primar neonatolog, specialist în neurologie pediatrică, coordonatorul secţiei de neonatologie din cadrul spitalului Life Memorial Hospital.
Potrivit specialiştilor, la ora actuală nu se poate stabili o cauză exactă ce determină tromboza de venă ombilicală. Această afecţiune se poate instala în orice perioadă a sarcinii, iar singura şansă de supravieţuire a fătului este ca tromboza să se dezvolte la finalul sarcinii şi ca medicul care urmăreşte sarcina să detecteze semnele de stres ale fătului şi să reuşească extragerea acestuia prin operaţie cezariană în timp util.
„Prezenţa unui tromb în vasele de sânge ale cordonului ombilical poate fi diagnosticată ecografic. Acesta este un motiv în plus pentru care recomandăm gravidelor urmărirea sarcinii şi examenele ecografice periodice”, a mai spus Prof. Dr. Pelinescu.
Echipa care a gestionat acest caz este formată din Prof. Dr. Dimitrie Pelinescu Onciul, medic primar obstetrică-ginecologie; Dr. Mihaela Vasilescu, medic primar obstetrică-ginecologie; Dr. Persida Boscan, medic primar anestezie-terapie intensivă. Echipa secţiei de neonatologie: Conf. Dr. Adrian Toma, medic primar neonatologie; Dr. Irina Cuzino, medic primar neonatologie; Dr. Alexandra Cozinov, medic primar neonatologie; Dr. Raluca Olteanu, medic primar neonatologie.
Maternitatea din cadrul Life Memorial Hospital activează din 2007 şi este recunoscută la nivel naţional pentru gestionarea cu succes şi a altor cazuri complexe şi boli rare, în special din domeniul neurologiei perinatale: pacienţi cu hemoragie cerebrală antenatală, accident vascular cerebral perinatal, anomalii ale corpului calos şi ale fosei posterioare, managementul copiilor din mame cu epilepsie, dar şi alte patologii: managementul preoperator al unui pacient cu tumoră cardiacă asociată probabil sclerozei tuberoase.
„Suntem singurul centru de referinţă din România din cadrul International Paediatric Stroke Study din Toronto pentru copiii cu accident vascular cerebral perinatal. De asemenea, suntem singurii afiliaţi la centrul Cerebellar and Brainstem Congenital Defects, ce se organizează în cadrul Institutului Mendel din Roma, Italia, având drept preocupare depistarea malformaţiilor de cerebel şi trunchi cerebral”, a mai spus Conf. Dr. Adrian Toma.