Primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Vezi câte cadre medicale sunt infectate

Ţara noastră este una dintre ţările mai afectate din UE atunci când vine vorba despre raportul dintre cazurile COVID19 depistate şi numărul personalului medical
  • Publicat:
Primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Vezi câte cadre medicale sunt infectate

Ministerul Sănătăţii confirmă primul deces în urma infectării cu noul coronavirus în rândul personalului medical. Este vorba despre un ambulanţier în vârstă de 53 de ani din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Conform informaţiilor publicate, bărbatul a prezentat simptomatologie COVID-19 în data de 24 martie 2020. A fost testat şi a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie 2020. Acesta a fost internat la domiciliu şi nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu astazi, 7 aprilie 2020.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru îşi exprimă regretul faţă de această pierdere şi transmite condoleanţe familiei.

Câte cadre medicale sunt infectate cu SARS-COV-2?

În prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.

Câte persoane au fost vindecate?

Până la 7 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 460 au fost declarate vindecate şi externate.

Câte persoane au decedat?

Totodată, până la 7 aprilie, 197 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj şi Mehedinţi, au decedat.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News