Cotidianul ProSport continuă evenimentele sportive dedicate pasionaţilor de sport şi mişcare, organizând sâmbătă şi duminică a şaptea ediţie Cu Bicicleta La Mare, startul fiind dat de Otilia Bădescu, iar campionul paralimpic Eduard Novak va fi alături de rutieri în prima parte a cursei.
Astfel, propunerea „ProSport Cu Bicicleta La Mare” îmbină ideea de mişcare cu ineditul unui eveniment de două zile ce cunoaşte un succes din ce în ce mai mare. Anul acesta aproape 350 de iubitori ai ciclismului care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos vor pleca în această inedită aventură.
În urmă cu şase ani, doi împătimiţi ai mersului pe două roţi, Lucian Mîndruţă şi Cristian Mihai Popescu, organizau pentru prima oară un eveniment ce a devenit în timp o frumoasă tradiţie. An de an, în preajma zilei de 1 mai, un grup pestriţ de biciclişti pornea la un drum de două zile pentru a ajunge la malul Mării Negre. S-au trăit experienţe inedite, s-au legat prietenii şi s-au adunat amintiri deosebite. Exemplul dat de cei doi organizatori a dat roade astfel încât din ce în ce mai mulţi români încep acum să aleagă vacanţele călare pe şaua bicicletei.
Pentru al doilea an consecutiv, Lidl este partener al acestui proiect plin de energie, proiect ce promovează mersul pe bicicletă ca stil de viaţă sănătos şi ca o alternativă distractivă pentru a pentru a parcurge drumul spre Litoral. Lidl va pune la dispoziţia participanţilor diverse alimente şi apă plată ce vor asigura refacerea forţelor şi vor oferi energia necesară parcurgerii întregului traseu.
Plecarea în această aventură va avea loc sâmbătă, la ora 09.00, de la magazinul Lidl din Str. Liviu Rebreanu, nr. 19. Startul în cursă va fi dat de către Otilia Bădescu, campioană europeană la tenis de masă.
Eduard Novak, campion paralimpic la ciclism şi proaspăt preşedinte al Federaţiei Romane de Ciclism, va fi, de asemenea, prezent la plecare şi va însoţi caravana celor 350 de ciclişti în prima parte a zilei de sâmbătă.
În prima zi participanţii vor avea de străbătut 140 de kilometri pe traseul Bucureşti – Lehliu – Amara. În cadrul cinei festive din prima seară de eveniment de la Amara, Mitshubishi-Ţiriac Auto va oferi prin tragere la sorti două drive-test-uri cu maşina oficială a evenimentului – noul Mitsubishi Outlander. În a doua zi, caravana va urma traseul Amara – Slobozia – Hârşova – Năvodari, sosirea fiind stabilită pe plaja El Comandante din Năvodari. El Comandante va organiza o tombolă având ca premiu o plimbare cu velierul pe Marea Neagră pentru 15 participanţi.
Fiecare participant la evenimentul „ProSport Cu Bicicleta La Mare” va primi un pachet de participare format din: noapte cazare în Amara pentru odihna necesară continuării traseului; cina de sâmbătă seara şi micul dejun de duminică – pentru recăpătarea forţelor; asistenţa în caz de renunţare pe traseu – autocar însoţitor; echipaj poliţie şi echipaj medical – pe toată durata evenimentului; puncte de alimentare pe traseu (apa şi alimente energizante); transportul bagajelor suplimentare (1 bagaj/persoană) la punctele de destinaţie (Amara, Năvodari); transportul retur la Bucureşti cu autocar şi camion pentru biciclete (duminică seara); seară festivă şi socializare sâmbătă seara la Hotel Parc Amara; seară festivă şi socializare duminică seara la „El Comandate” din Năvodari; husă cu gel pentru şa bicicletă; bidon apă; tricou tehnic.
Persoanele înscrise trebuie să se prezinte joi, 25 aprilie, la magazinul Lidl din Str. Liviu Rebreanu nr. 19, pentru a-şi ridica kit-ul de participare. Între orele 17.00-18.00, Lucian Mîndruţă va fi prezent pentru a discuta cu participanţii şi a le împărtăşi câteva tehnici de antrenament.
ProSport vă încurajează să participaţi la „ProSport Cu Bicicleta La Mare” sau măcar să folosiţi bicicleta ca o alternativă mai sănătoasă pentru transportul de zi cu zi. Mai multe detalii pe: www.cubicicletalamare.prosport.ro